De-a lungul timpului, actualul preşedinte interimar al României nu a scăpat nici o ocazie de a lua peste picior, mitocăneşte, sau chiar de a ataca ziarul "Evenimentul zilei". Probabil că această atitudine este o trăsătură de familie, fiindcă şi rudele sale i-au urmat exemplul jignind presa şi aplicând, întocmai ca un clan, Omerta, celebra lege a tăcerii. Sursa: Codrin Prisecaru
Crin jigneşte ziariştii şi ziarele
Iritat că "Evenimentul Zilei" a publicat ample articole despre apartamentul de lux achiziţionat recent, pe care nu şi-l trecuse încă în declaraţia de avere, Crin Antonescu nu s-a putut stăpâni şi a izbucnit: "Spuneţi şi celor de la «Evenimentul Zilei» că, după ce se termină, după ce înţarcă bălaia, cum se zice în popor, s-ar putea să mai vrea să mai fie ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie să o respecţi", a declarat Antonescu într-o emisiune de televiziune. Tot cu privire la jurnaliştii care îl incomodau a mai formulat aprecieri precum "rataţi care nu au reuşit în presa de pe piaţă", culminând, cel puţin până în prezent, cu "pensionara împu ţită".
Cumnata lui Antonescu:" Nu-mi place EVZ, cu mine nu discutaţi, aţi înţeles?"
Profesoara Rodica Antonescu este cumnata actualului preşedinte interimar. A fost căsătorită cu fratele vitreg al lui Crin, decedat în anul 2009. Nu s-a putut abţine să nu se burzuluiască la "Evenimentul Zilei".
EVZ: Doamna Antonescu, fac un reportaj cu privire la adolescenţa cumnatului dumneavoastră, Crin Antonescu...
Rodica Antonescu: Foarte frumos...
Nimic politic, doar amintiri din adolescenţă
Ascultaţi-mă... Nu-mi place "Evenimentul Zilei" şi gata.
E dreptul dumneavoastră să nu...
Cu mine, cu mine nu discutaţi, "Evenimentul Zilei". Eu discut cu ziare adevărate, nu cu "Evenimentul Zilei". Eu îmi iubesc cumnatul, e un om minunat, dar nu e frumos să ne facem reclamă (??!!?? n.r