Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul sediu Ariel, mai prietenos actului artistic (Galerie foto)

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 16 august 2012 ·

După 63 de ani în care Teatrul Ariel a avut sediul pe strada Poştei, acesta fiind locul unde a venit pe lume şi unde a dăruit minunăţii publicului spectactor, indiferent de vârstă, vine momentul mutării în casă nouă, pe strada Poligrafiei, în clădirea care găzduia cândva cinematograful Progresul.

Am făcut o vizită noului spaţiu al teatrului şi din start am descoperit un spaţiu primitor, plin de lumină şi căldură, care îşi derulează ultimele finisări, astfel ca totul să fie gata la finele lunii septembrie cu ocazia debutului noii stagiuni, prilej cu care noul sediu va fi inaugurat oficial. Păşind în interiorul teatrului am descoperit un loc minunat, fără nicio exagerare, un loc care deja îşi face simţit farmecul pe faţa celor care alcătuiesc familia Ariel. Am găsit Sala Mare cu o capacitate de 175 de locuri, apoi Sala Studio, cu 75 de locuri, spaţiul sălii destinate de conferinţelor şi nu numai, locul unde cafeneaua îşi va face simţită prezenţa în angrenajul Arielului.

Ghid mi-a fost Gabi Cadariu, directorul teatrului, entuziasmul lui devenind repede unul molipsitor pentru mine şi pentru toţi cei care păşesc pentru prima dată în noul sediu. Pe lângă spaţiul generos al interiorului, o combinaţie dintre vechi şi nou, care păstrează fidel arhitectura unei clădiri monument, am descoperit şi alte minunăţii care se leagă de noul spaţiu, de la organizarea de festivaluri de teatru, proiecţii de filme de artă, concerte, librării, toate având aceeaşi frumoasă şi generoasă cupolă pe nume Ariel.

Şi de această dată cei mai privilegiaţi vor fi cei mici, “Jack şi vrejul de fasole” la secţia maghiară şi “Cenuşăreasa” la trupa română fiind spectacolele care vor inaugura oficial noul sediu. Dar e doar un început, unul frumos care cu siguranţă va fi continuat şi dezvoltat cu minunate proiecte pe care Teatrul Ariel le promite încă de pe acum.

După 63 de ani în ca

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 28 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum o ora
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°