Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu câţi bani ne mai susţin românii care lucrează afară?

Publicat in Capital, joi 16 august 2012 ·

În primul semestru din acest an, românii care muncesc în străinătate au trimis în ţară cu 10% mai mulţi bani decât în perioada similară de anul trecut, rezistând cu stoicism crizei care se adânceşte în zona Europa, în special în ţări precum Spania şi Italia, exact destinaţiile principale ale „stranierilor”. Lor ar trebui să li se mulţumească public pentru serviciul pe care îl fac României prin aceste sume trimise, întrucât aceşti bani au ajuns să fie principala sursă de finanţare a contului curent, fiind aproape cât absorbţia de fonduri europene şi investiţii străine la un loc.

Potrivit datelor BNR, lucrătorii români din străinătate au trimis în ţară 1,83 miliarde euro în primele şase luni din acest an, cu 10% mai mult decât în urmă cu un an, deşi criza s-a este din ce în ce mai pregnantă în Spania şi Italia, destinaţiile lor principale.

Practic, banii transferaţi de „stranieri” către cei de acasă sunt la maximul ultimilor trei ani, depăşind cu 5,5% şi sumele din primul semestru din 2010, când s-au cifrat la 1,73 miliarde euro. Cel mai mic nivel al transferurilor semestriale ale munictorilor români de afară s-a înregistrat anul trecut – 1,66 miliarde euro.

În acest an de criză prelungită în zona euro, România trebuia să se bazeze în principal pe banii gratis de la Uniunea Europeană, însă absorbţia lasă în continuare de dorit, situându-se pe primele şase luni la doar 1,32 miliarde euro (cu tot cu prefinanţări), în condiţiile în care sunt din ce în ce mai multe proiecte începute, iar ţinta pentru acest an este de 6 miliarde euro. E drept că s-a îmbunătăţit uşor faţă de anul trecut (1,21 miliarde euro), cu circa 8%, dar e încă la un nivel modest.

Totodată, investiţiile străine pe primele şase luni sunt de peste două ori mai mici decât sumele intrate din fonduri europene, mai exact la 625 milioane euro. Astfel, fondurile europene intrate şi in

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia este eliminată de la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Italienii au început prost meciul şi încă de la început elveţienii au pus stăpânire pe joc, iar în minutul 37 au preluat conducerea: Vargas l-a atras în mijlocul careului pe Freuler, care a şutat cu stângul spre poartă şi l-a „învins” pe Donnarumma.

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 54 minute
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 22 minute
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată

News.ro acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nuclearelectric

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 3 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 2 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 2 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°