Spectrul radiaţiei solare se compune din radiaţii infraroşii (57%), luminoase (41-42%) şi ultraviolete (1-2%). Intensitatea radiaţiei solare variază în raport cu zona geografică, relieful ei, anotimpul, gradul de poluare atmosferică. Radiaţiile infraroşii constituie partea cea mai importantă a spectrului radiant, din punct de vedere cantitativ. Acestea se găsesc pretutindeni în natură, fluxul lor deplasându-se de la corpurile mai calde spre cele mai reci.
Corpul uman este un generator de radiaţii infraroşii care se transmit mediului înconjurător, cel mai mult la contactul cu obiecte metalice sau ziduri de beton şi cel mai puţin în aer. De aceea, temperatura mediului ambiant este optimă când este inferioară temperaturii corpului, astfel ca recepţia de căldură să fie egală cu producţia sa. Pielea are un rol deosebit în termoreglare, 82% din căldura corpului fiind cedată mediului prin intermediul ei şi 50-60% din totalul pierderilor fiind prin radiaţie calorică. Efectele radiaţiilor infraroşii pot fi benefice sau nocive, în funcţie de doză şi de sensibilitatea organismului. Asupra pielii, expunerea mai intensă poate determina eritem reversibil iniţial, dar la expuneri ulterioare prelungite pot apărea arsuri cu leziunile caracteristice şi riscul de suprainfecţie.
Asupra ochilor, aceste radiaţii pot produce cataractă, după expuneri repetate. Asupra sistemului nervos, efectul radiaţiilor este cunoscut sub denumirea de insolaţie. Insolaţia este consecinţa expunerii capului descoperit la radiaţiile solare intense şi penetrarea acestora prin cutia craniană, cu lezarea meningelui. Manifestările clinice sunt: paloare, creşterea pulsului, tegumente uscate şi calde, iar în cazurile grave convulsii, comă şi chiar deces. Formele uşoare, din fericire şi cele mai frecvente, se caracterizează prin dureri de cap, vâjâituri în urechi, dilatarea pupilelor şi o stare uşoară
