Criza politică din România n-a început în această vară şi nici în acest an. În acest an, criza a devenit mai acută şi, ca urmare, a angajat mai mulţi actori sociali, dintre care unii au fost tăcuţi sau reduşi la tăcere pînă acum. Cauzele, rădăcinile şi condiţiile crizei sînt mult mai vechi. Printre ele se află şi modul în care s-a realizat tranziţia de la puterea politică comunistă, evident dictatorială, la noul mod de guvernare şi organizare socială. A existat atunci (1989-1990) un contract? Un pact între diferitele forţe care au participat direct la înlăturarea dictaturii? Probabil că da. I-a angajat acest pact nu doar pe politicieni, ci şi pe intelectuali? Probabil că da. Pentru cîţi ani a fost realizat acest pact? Pentru aproximativ 20, se pare. Acest pact a fost întărit prin exploatarea abdicărilor morale anterioare anului 1989. Ulterior, ele au devenit o rezervă eficace pentru banca de şantaje politice și mai puţin politice. Separarea de fostele structuri ale Partidului Comunist Român a fost şi a rămas, chiar și după 22 de ani, o condiţie necesară a eliberării fiecărui individ și a regenerării morale a corpului social. Actuala criză din România are loc în contextual unei crize financiare (care include şi megafraudele financiare) şi economice globale. Criza este marcată şi de un conflict structural de valori între modurile democratice şi modurile nedemocratice de a fi ale societăţilor. Cei mai mulţi dintre cei care se exprimă public despre actuala criză politică din Româ­nia şi apar des în publicaţiile din România folosesc frecvent termeni precum „pe marginea prăpastiei“, „dezastru“, „tragedie“… Ex­pri­marea în termeni exclusiv negativi despre criză (politică, economică, morală etc.) nu depinde doar de mentalul individual, ci şi de cel colectiv. Mai ales în cultura europeană, cuvîntul criză este direct asociat cu pericol, disoluţie şi chiar moarte. Există