Vladimir Tismăneanu a postat, sâmbătă, pe blog un material intitulat "Cine conduce de fapt România? Isteriile lui Crin şi mamelucul Ponta", în care îi atacă dur pe cei doi politicieni.
Despre actualul prim-ministru, Tăsmăneanu spune că este "poltron", însă ar trebui să dovedească în zilele următoare că nu este o "marionetă".
"Victor Ponta a ignorat ce se scria despre El Crin, a crezut că poate să-l domolească pe nărăvașul cârlan. S-a înșelat. Ponta este poltron, dar nu este suicidar", a scris Tismăneanu într-o postare pe blog.
"În aceste zile, România se îndreaptă vertiginos spre haos. Statul de drept este ponegrit şi contestat. Cei care au dorit această sinistră degringoladă par incapabili să se oprească. Victor Ponta trebuie să iasă din minorat, din adolescenţa politică, să-şi depăşească, dacă poate, complexele, şi să le spună lui Crin, lui Ilici şi lui Felix:
"Va fi în stare să o facă? Ori este doar o marionetă, prizonierul celor care vor să transforme România în ceea ce Dragoş Paul Aligica defineşte drept un regim autoritar, oligarchic şi kleptocratic? Rămâne de văzut", adaugă politologul.
Tismăneanu atrage atenţia că "asemeni epidemiei din romanul lui Camus, ceea ce s-a abătut în ultimele trei luni asupra României pare să fie de un absurd absolut".