Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanescu nu vrea funcţii în PDL

Publicat in Impact in Gorj, luni 20 august 2012 ·

Perspective noi prind viaţă pentru democrat liberali. De curând, în cadrul şedinţei informale ce a avut loc la sediul PDL Gorj, reprezentanţii formaţiunii au analizat împreună cu primarii democraţi posibilitatea ca fosta conducere a Prefecturii Gorj să revină în filială, fiind vorba de Liviu Andrei şi Marcel Romanescu. Cum Liviu Andrei este înalt funcţionar public, singurul aşteptat să revină în organizaţie este fostul subprefect Marcel Romanescu. În timp ce reprezentanţii PDL Gorj spun că sunt deschişi la colaborări, Romanescu aşteaptă să revină din concediu şi să poarte discuţii alături de şefii democrat-liberalilor. Încă de pe acum, Romanescu spune „Nu” vreunei posibile funcţii ce i-ar putea fi oferite în PDL.

Vicepreşedintele partidului democrat Liviu Cotojman a declarat că s-a decis ca organizaţia să primească în interiorul ei persoane ce pot aduce un plus de valoare, dorindu-se revenirea lui Marcel Romanescu. „Am analizat fiecare persoană. Liviu Andrei are deja calitatea de înalt funcţionar public, nu mai poate reveni, iar Cosmin Popescu, dacă vrea să candideze, este doar opţiunea lui. Cred că va avea sprijinul cetăţenilor din colegiul pe care-l reprezintă. Cea mai delicată problemă atinsă la şedinţă, a fost cea a revenirii lui Marcel Romanescu. Am hotărât să deschidem porţile şi lăsăm la latitudinea lui Marcel Romanescu, reîntoarcerea sa ca politician”, a declarat Liviu Cotojman, vicepreşedinte PDL Gorj.

Romanescu: În viaţa politică trebuie găsite lucruri care să te unească, nu să te dezbine

Contactat telefonic , Marcel Romanescu a declarat că după revenirea din concediu va purta discuţii cu reprezentanţii PDL Gorj. Mai mult, ideea unei posibile funcţii în organizaţia PDL, fie la nivel judeţean, fie la municipiu, nu prezintă interes pentru fostul subprefect. Romanescu vrea să ia parte la acţiune mai mult. Fostul subprefect Marcel Romanescu,

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 30 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°