Ne-am dezobişnuit de aceste momente, ca de vocile unor rude cu care nu ne-am mai întâlnit de mulţi ani, ne-am dezobişnuit să deschidem ochii când se face lumină afară, să aprindem televizorul şi să nu fie nici o veste proastă, scrisă cu majuscule pe un fundal galben care a ajuns să ne sperie, ne-am dezobişnuit de normalitate şi de linişte, ştirile mondene nu ne mai ţin deloc de cald, facebook-ul nu a cuprins chiar interesul tuturor, după o perioadă atât de agitată, pe plan politic, social şi economic, e greu să ne mulţumim cu două-trei noutăţi de culise din lumea vedetelor sau din anturajul divelor, e aproape imposibil să ne resemnăm în faţa unor veşti consumate de câteva zile, pe care posturile de televiziune încă le rulează.
Ne-am dezobişnuit de dimineţile în care nu ni se mai livrează adevăruri şocante de dincolo de cortină, breaking news-ul a devenit un stil de viaţă, o insomnie care ne-a cucerit pe toţi, indiferent de vârste sau de interese, ne-a acaparat, încet-încet, ca un drog, şi ne-a provocat să ne asumăm dependenţa fără ezitare. Îmi aduc aminte cu nostalgie de zilele copilăriei, în care, în materie de televiziune, erau la modă, înainte de orice altceva, serialele şi desenele animate, îmi amintesc de acele clipe în care noi, copiii, eram în stare să ne îmbrâncim prieteneşte ca să punem mâna pe telecomandă şi ca să aflăm ce mai face personajul nostru preferat. Amintirea duminicilor în care nu aşteptam nici un fel de veste politică mi se suprapune, uneori, în minte cu imaginea duminicilor din casa bunicilor, când nimic nu părea că poate zdruncina liniştea din jur, când pentru noi nu existau competiţii absurde şi lupte fără final pentru puterea absolută sau pentru siguranţa minţită. Pe atunci, nu ne întreceam în like-uri pe facebook şi nici în minciuni electorale, pe atunci, posturile de televiziune transmiteau şi ştiri de bine.
Nu vreau
