Dacă ne simţim zguduiţi, loviţi şi zdruncinaţi, este pentru că suntem pasagerii unui crash-test al României ca stat modern, democratic şi european. Campania anti-instituţională din această vară oferă prilejul măsurării rezistenţei statului de drept la şocuri frontale. Scârţâind pe la încheieturi, gemând şi clătinându-se, acesta se dovedeşte însă mai tare decât s-a crezut, de-o parte sau alta a baricadei.

Războiul împotriva alcătuirilor democratice, dus dincolo de orice limite rezonabile, ori ale logicii politice, nu este însă expresia unei patimi iraţionale, ci o strategie deja probată în lupta împotriva influenţelor euroatlantice, cele care doresc instituirea şi consolidarea statului de drept.

Structurile cleptocratice conduse de o alianţă sovieto-securistă, ai cărei simboluri rămân d-nii I. Iliescu şi D. Voiculescu, duc acum o luptă de ariergardă prin strategia pământului pârjolit, încercând din nou să facă din România un loc neprimitor pentru pentru influenţele occidentale civilizatoare şi în aceeaşi măsură, definitiv fertil pentru pecinginea predatoare autohtonă.

Strategia a mai fost folosită la mineriadă: pe trupurile mortificate ale victimelor, bâtele şi bocancii securiştilor-mineri scriau un mesaj pentru Occident, un avertisment cum că ţara rămâne domeniul exclusiv de vânătoare al partidului şi securităţii. Conştienţi că – lipsiţi de capital şi competenţă – n-ar fi avut nici o şansă în faţa capitalul străin într-o piaţă românească liberă, trepăduşii de partid, stat şi securitate au transmis semnalul dezordinilor sociale şi războiului civil, dacă nu le este lăsat în continuare controlul discreţionar al ţării.

Mesajul a fost înţeles, iar Occidentul a pus România în carantină. Răgazul obţinut prin izolarea faţă de lumea civilizată a fost folosit de nomenclatură pentru acumularea sălbatică de capital, prin prădarea avuţiei publ