„Circulaţia auto pe DN22 a fost blocată în ambele sensuri în zona localităţii constănţene Mihai Viteazu"
Două persoane au decedat, iar alte opt sunt în atenţia medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier. Din primele informaţii, Iulian Gegiu a condus un automobil marca Daewoo Espero dinspre Tulcea către Constanţa. În zona localităţii Mihai Viteazu, şoferul ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie, la volanul căreia se afla Ion Irimia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov). În urma impactului deosebit de puternic, Ion Irimia şi cumnata sa, Adriana Habib, de 31 de ani, au decedat. Potrivit unor surse, în Dacie se aflau şapte persoane, dintre care patru copii.
Prin intermediul site-ului oficial, Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, din pricina accidentului, circulaţia auto pe DN22 a fost blocată pe ambele sensuri în zona localităţii constănţene Mihai Viteazu. „Potrivit primelor informaţii obţinute de la faţa locului, două persoane au decedat, iar alte opt au fost rănite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să conducă prudent şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la locul accidentului. Cauza probabilă a evenimentului este efectuarea unei depăşiri neregulamentare de către şoferul unuia dintre autoturisme", conform IGPR.
Potrivit unor surse, Iulian Gegiu se afla la volanul automobilului Daewoo Espero şi circula dinspre Tulcea către Constanţa. În zona localităţii Mihai Viteazu, şoferul ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie, la volanul căreia se afla Ion Irimia, de 41 de ani, lucrător al Poliţiei din Chitila (Ilfov). În urma impactului deosebit de puternic, Ion Irimia şi cumnata sa, Adriana Habib, de 31 de ani, au decedat. Potrivit unor su