Biserica Romano-Catolica, inconjurata de ramasitele inca fumegande ale statului roman la sfarsitul secolului al V-lea, devine singura autoritate capabila sa tina in frau si sa guverneze populatiile fostului imperiu.
Influenta clericilor s-a raspandit chiar si in randurile elitei militare barbare, motiv pentru care puterea ecleziastica s-a pronuntat si mai mult. Nu a durat pana cand pontifii Romei incep sa emita pretentii dincolo de taramul confesional.
Lupta pentru suprematie a papalitatii nu s-a purtat doar impotriva scaunelor episcopale orientale, care se opuneau cu incapatanare dominatului Romei, ci si impotriva conducatorilor seculari.
Numai ca, in aceste dispute, un document semnat de imparatul Constantin cel Mare si trimis papei Silvestru I, cateva secole mai inainte, s-a dovedit istoric.
Un dar nemaiintalnit al imparatului Constantin
Prin edictul imperial cunoscut drept "Donatia lui Constantin", el ii recunoaste ca lideri incontestabili ai bisericii crestine pe episcopii Romei, incepand cu Silvestru I.
Insa imparatul merge mai departe de atat, aratand supunere in fata sa si punandu-se voit intr-o pozitie inferioara, chiar de subordonare.
In acel document, Constantin cel Mare marturiseste ca, bolnav fiind de lepra, ar fi fost indemnat de preotii pagani sa verse sange de prunc si sa se imbaieze in el pentru a scapa de chinurile bolii. Numai ca el nu accepta sa duca la bun sfarsit un astfel de sacrificiu abominabil.
Drept urmare, intr-una din nopti, el are o revelatie divina, in urma careia este induplecat sa caute sfat la episcopul Romei, Silvestru I.
Tainele si invataturile crestine legate de salvare ale papei il determina in cele din urma sa fie convertit la crestinism. In momentul botezului imparatul ar fi fost vindecat in mod miraculous si de lepra. @N_
