Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţie şi voie bună la Zilele Văleniului

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 20 august 2012 ·

După tradiţionalul Târg al Cireşelor de la Brâncoveneşti, Zilele localităţii Vălenii de Mureş reprezintă al doilea eveniment care monopolizează comuna. În perioada 17-19 august s-a derulat o nouă ediţie a Zilelor Văleniului încărcată de evenimente pentru toate gusturile, de la decernarea de premii, concursuri, activităţi sportive şi, nu în ultimul rând, concerte de muzică.

“Este a 8-a ediţie a Zilelor Văleniului şi a 32-a ediţie a întâlnirii fiilor satului. În 1979 a fost organizat pentru prima dată acest eveniment, deja există o frumoasă tradiţie a întâlnirii Fiilor Satului Vălenii de Mureş. Vineri a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Văleniului cu o slujbă religioasă şi depuneri de coroane la monumentul eroilor din centrul localităţii. A urmat apoi un concurs în curtea şcolii la care au participat peste 100 de copii, aceştia fiind răsplătiţi cu un pachet. Seara s-a terminat cu un concert susţinut de Laszlo Attila” ne-a declarat Zsigmond Ambrus, viceprimarul comunei Brâncoveneşti

“Încercăm să satisfacem pe toată lumea”

Distracţia şi buna dispoziţie au continuat, sâmbătă, cu tradiţionala întâlnire a Fiilor Satului la care au asistat aproape 1000 de persoane, seara fiind dedicată concertelor de muzică uşoară. Duminică a venit rândul activităţilor sportive găzduite de terenul de fotbal din localitate cu participarea a 4 echipe de minifotbal, o echipă de seniori care s-a întrecut cu echipa Brâncoveneştiului, totul culminând cu un meci cu foştii componenţi ai echipelor Metalul şi Avântul Reghin. Seara a adus pe scena Zilelor Văleniului formaţia Kerozin din Budapesta.

„Este important ca oamenii să se distreze măcar o dată pe an. Aici la Vălenii de Mureş era o tradiţie a balurilor de Crâciun, de Paşti, Balul Strugurilor, dar cu trecerea timpului au cam dispărut, au venit discotecile şi au fost scoase din peisajul localităţii. Acum

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum 2 ore
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 56 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°