Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici noi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mehedinţi

Publicat in Adevarul, luni 20 august 2012 ·

După ani de aşteptare, Spitalul Judeţean Mehedinţi are în sfârşit un medic endocrinolog.

Până acum , pacienţii erau direcţionaţi către spitalele din Craiova ori Timişoara. „De 10 ani de zile, în spital nu a existat un medic endocrinolog. A fost cu atât mai greu pentru că a trebuit să aşteptăm întrucât acesta a fost un post pe care l-am scos la rezidenţiatul pe ţară, astfel încât a trebuit să avem multă răbdare până când ne-a crescut endocrinologul nostru, iar acum suntem foarte fericiţi că-l avem ca parte din echipa noastră cu atât mai mult cu cât judeţul Mehedinţi are o mare nevoie de servciile unui astfel de medic", a spus managerul spitalului mehedinţean, dr. Claudia Manu. Simona Nicolae este medicul endocrinolog care va lucra în Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin. A absolvit Facultatea de Medicină din Craiova în 2004, iar în urma examenului de rezidenţiat a obţinut postul de endocrinolog la spitalul mehedinţean. „Mehedinţiul este un judeţ cu deficit de iod, foarte frecventă aici este guşa endemică, osteoporoza este foarte frecventă la femeile postmenopauză. Ca şi la celelalte specialităţi, pacienţii trebuie să se prezinte cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist şi cu dovada calităţii de asigurat", a spus medicul Simona Nicolae.

Echipa de medici a spitalului judeţean s-a completat şi cu un medic neurolog şi un neurochirug. „Dezvoltarea serviciului de neurologie a devenit o prioritate pentru noi pentru că sunt foarte multe cazuri în această specialitate. Noi avem o secţie de 75 de paturi, iar normativul de personal minim ar fi de un medic la 15 paturi, ceea ce ar însemna să avem cel puţin 5 medici neurologi. În condiţile în care o medie de pacienţi externaţi pe lună este de 220. Noi aveam numai trei medici neurologi, iar venirea acestui nou coleg în echipa noastră a însemnat într-un fel o mai mare atenţie acordată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 10 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 49 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°