Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL acuză procurorii de lovitură de stat şi depune plângeri penale împotriva PDL

Publicat in Ziua Veche, luni 20 august 2012 ·

Victor Ponta a declarat luni că a schimba prin autorităţile de represiune ale statului rezultatul la vot reprezintă de fapt o lovitură de stat. De asemeena, a anunţat că USL va depune plângeri penale împotriva liderilor PDL care au impiedicat lumea să vină la vot.

“Ca lider al USL, mai important este să-i protejăm pe oamenii care sunt supuşi în aceste zile unor abuzuri evidente din partea unor procurori, a unor judecători democrat liberali pentru simplul fapt că şi-au exercitat un drept constituţional, acela de a vota. O să discutăm în şedinţă şi vom lua şi măsurile necesare. Dar aceasta este din punctul meu de vedere o lovitură de stat – să vrei să schimbi prin autorităţile de represiune ale statului rezultatul la vot”, a precizat Victor Ponta.

El a reafirmat că la referendumul din 29 iulie au votat opt milioane şi jumătate de români, lucru necontestat de nimeni după referendum. “Vă reamintesc că, în absolut toate secţiile de vot, fără excepţie, au fost reprezentanţi ai PDL. După ce şi-au dat seama, după vreo săptămână că s-ar putea Curtea Constituţională să decidă altceva, a început tot acest abuz şi toată această prigoană împotriva oamenilor simpli care au votat. Or obligaţia USL este de a-i proteja pe aceşti oameni şi de ai face să fie convinşi că trăiesc într-un stat de drept în care abuzurile comise de preşedintele suspendat Băsescu şi de cei care îi sunt încă loiali nu se răsfrâng împotriva lor. Înţeleg abuzuri împotriva noastră, suntem urmăriţi, suntem fotografiaţi, asta e, face parte din fişa postului ca să zic aşa. Dar pentru oamenii simpli care trăiesc în comune, în oraşe mici, să fie supuşi la asemenea presiuni doar pentru că au votat, este un lucru inadmisibil şi este obligaţia USL să ia măsuri”, a argumentat şeful Executivului.

De asemenea, premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că USL va face plângeri penale împotriva liderilor PDL

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 59 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei / Parchetul are 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau cere restituirea cauzei

News.ro acum 30 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis vineri contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secîia Parchetelor Militare are te

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 2 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Scandal si amenințare cu bombă într-un avion, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. SRI intervine

Adevarul acum 51 minute
SRI intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un avion, care urma ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la București. Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență.

Horoscop pentru vineri, 14 iunie 2024. Iată ce vă rezervă astrele

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Astrele te sfatuiesc sa te ocupi de treburile de la serviciu. Ai multe de facut, colegii iti pun bete in roate, iar sefii te provoaca in permanenta. Dozeaza-ti eforturile, ocupa-te doar de indatoririle tale si nu raspunde la provocari. Sanat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Muncitori care lucrau la renovarea Gării de Nord din Timișoara, răniți după ce nacela în care se aflau a fost lovită de tren

Press Alert acum 36 minute
Incident care s-a soldat cu doi răniți, astăzi, în zona Gării de Nord din Timișoara. Doi muncitori care lucrau la renovarea clădirii se aflau pe o scară cu nacelă, care a fost acroșată de un tren. „Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transportur

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 3 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

25°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

23°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°