Romania a fost supusa, vreme de trei luni, unui nemeritat si extrem de costisitor experiment politic. Basescofobia isterica a ultimilor ani a explodat in ritualul suspendarii presedintelui tarii. Toate fortele reunite ale celor care detesta pluralismul, toate angoasele colective, toate resentimentele marturisite sau nu, toate geloziie si nemultumirile (unele dintre aceste nemultumiri nu lipsite de rationalitate), toate populismele gregare si frustrarile maniacale, au fost mobilizate cu maxim cinism de catre echipa Ponta-Antonescu, patronata de Ion Iliescu si Dan Voiculescu. Am fost in tara in perioada puciului din 3-6 iulie 2012, am urmarit, ca atatia milioane de romani, nemaivazutul, nemaipomenitul atac de tip Blitzkrieg la adresa normalitatii democratice.
S-a pus la cale, cu varii mijloace, unele dincolo de legalitate si sfidand legalitatea, subminarea si chiar naruirea statului de drept. Decizii ale Curtii Constitutionale au fost tratate cu dispret. In repetate randuri, presedintele ales democratic al Romaniei, Traian Basescu, i-a avertizat in termeni cat se poate de limpezi si categorici, pe cei care au regizat ceea ce s-a dovedit a fi o tentativa, partial reusita, de lovitura de stat. Vocile responsabile ale societati civile s-au pronuntat in favoarea statului de drept, au sustinut boicotarea unui referendum dictat de pucisti prin votul unui parlament ajuns captiv pe baza de mita si santaj. Cele trei principale ziare ale Romaniei, prin semnaturile celor mai pretuiti jurnalisti ai tarii, ale unor intelectuali cinstiti, s-au opus pucistilor. Comisia Europeana a reactionat prompt si sever, la fel si Departamentul de Stat, indeosebi prin ambasadorul Mark Gitenstein. Pucistii au recurs rapid la minciuni sfruntate (arma lor favorita) si la instigarea anti-europenismului si a anti-americanismului.
In aceste conditii, nimeni nu stia ce va urma. Televiziun