Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apă minerală, retrasă de pe rafturi

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 22 august 2012 ·

S-au ales cu amenzi de aproape 17 mii de lei şi marfă retrasă de la comercializare. Este vorba despre 19 operatori economici care, verificaţi de Comisariatul Judeţean pentru Protecţie Consumatorului (CJPC) Gorj, nu au putut dovedi că respectă normele privind comercializarea şi depozitarea apelor minerale şi a băuturilor răcoritoare. Verificările au avut loc în perioada 23 iulie-03 august 2012, la nivel naţional.

Respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare şi etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale, ape minerale naturale, ape de izvor precum si a băuturilor răcoritoare şi a sucurilor şi nectarurilor din fructe a făcut obiectul controalelor iniţiate de CJPC la un număr de 25 operatori economici, care îşi desfăşurau activitatea în localităţile Târgu-Jiu, Rovinari, Motru, dar şi la Mătăsari sau Cătunele. Cum calitatea produselor şi modul de informare a consumatorilor au lăsat de dorit, au apărut amenzile. Comisarii gorjeni nu au trecut cu vederea neregulile şi le-au sancţionat. „Cele mai multe deficienţe întâlnite s-au referit la starea ambalajelor, depozitarea, nerespectarea termenului valabilităţii, aspecte care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Au fost sancţionaţi 19 operatori din 25 verificaţi, cu amenzi de 16.250 de lei”, a declarat Daniela Michi, purtătorul de cuvânt al CJPC Gorj. În unele cazuri, au fost dispuse măsuri suplimentare, pe lângă aplicarea amenzilor, pentru a diminua prejudiciu adus consumatorului. Peste 23.107 litri apă minerală în valoare totală de 12.848 lei au fost retraşi temporar de la raft iar cantitatea de 36 litri apă minerală în valoare totală de 69 lei, a fost oprită definitiv.

S-au ales cu amenzi de aproape 17 mii de lei şi marfă retrasă de la comercializare. Este vorba despre 19 operatori economici care, verificaţi de Comisariatul Judeţean pentru Protecţie Consumatorului

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 56 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°