Disperat că service-ul auto îi va fi demolat, un orădean s-a urcat pe acoperişul acestuia şi a ameninţat că îşi dă foc, dacă autorităţile îi vor demola atelierul. Protestul lui nu a avut sorţi de izbândă, ba mai mult, atât el cât şi soţia au fost duşi la poliţie pentru a fi audiaţi.
După ce s-au judecat mai multă vreme orădeanul Crăciun Cosma (59 de ani) s-a văzut nevoit să renunţe la atelierul auto din care-şi câştiga pâine, dar care a fost ridicat ilegal.
Dă click pentru a vedea mai multe imagini!
Autorităţile locale au sosit la atelierul auto al acestuia, cu un ordin executoresc, act ce le dădea dreptul să demoleze construcţia ridicată fără autorizaţie. Service-ul auto funcţiona, ilegal, de doisprezece ani.
Până să fie demolat, autorităţile l-au înştiinţat pe proprietar de trei ori cu privire la acţiunea care urma să aibă loc, dar acesta a refuzat să-şi întrerupă activitatea. Atelierul era o piedică în faţa unui proiect al primăriei Oradea, prin locul unde era ridicat urmând să treacă, în viitor, o şosea, astfel că autorităţile i-au oferit proprietarului despăgubiri în valoare de 24.000 de euro.
Cu toate că ştia ce va urma, propriatrul a refuzat să accepte decizia instanţei şi a ales să protesteze urcându-se pe atelier de unde a ameninţat că-şi va da foc. A fost oprit însă de mascaţi, iar clădirea a fost demolată. Atât el cât şi soţia au fost duşi la poliţie, pentru a fi audiaţi.