Câteva sute de persoane s-au adunat din nou, în această seară, la Piața Universității pentru a participa la un miting împotriva lui Traian Băsescu și a Curții Constituționale, care a decis ieri invalidarea referendumului. Sursa: CODRIN PRISECARU
UPDATE 2. O tânără, care ar fi făcut o criză de epilepsie, a leșinat și a fost nevoie de intervenția unui echipaj SMURD, potrivit realitatea.net.
UPDATE 1. Participanţii la miting, în număr de peste 200, s-au adunat pe trotuarul dinspre Teatrul Naţional, de unde, în jurul orei 21.15, s-au mutat pe carosabil.
Protestatarii, aflați pe trotuarul din fața Teatrul Naţional, scandează "Jos Băsescu!", fluturând pancarte cu mesaje contra preşedintelui suspendat şi a judecătorilor CC, printre care "Curtea Constituţională este Băsisto-penală" şi "Aspazia, eşti o trădătoare".
La fața locului se află și echipaje ale jandarmilor pentru a menține ordinea în zonă. Asta după ce aseară protestatarii au blocat preț de câteva ore traficul pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
CITIȚI ȘI: „FIERBE” PIAȚA UNIVERSITĂȚII: „Cu Fănică și Andrei, în direct pe-Antena 3!”. Tot ce nu s-a văzut la TV