Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii continuă anchetarea votului. Au ajuns în Tulnici, județul Vrancea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 august 2012 ·

Procurorii Serviciului Teritorial DNA Galaţi continuă ancheta privind organizarea referendumului în judeţul Vrancea. Ei au ajuns astăzi în comuna Tulnici. Sursa: CODRIN PRISECARU

Primarul Valentin Bîznă a dat marea veste: la Tulnici au ajuns trei anchetatori DNA care merg din casă în casă şi îi întreabă pe oameni dacă au mers să voteze la referendum.

Procurorii sunt interesaţi, în special, de cum a decurs ziua votului la secţia de votare din Lepşa, unde prezenţa la vot a fost de 250%, respectiv 347 de votanţi pe liste permanente şi 870 de turişti.

„Lepşa este o mini-staţiune cu peste 1.150 case de vacanţă la care se adaugă hoteluri şi pensiuni. În lunile de vacanţă se ajunge şi la cinci mii de turişti/zi. În ziua alegerilor buletinele de vot s-au terminat încă de la ora 10,00 la secţia de votare din staţiunea Lepşa”, a declarat, pentru Agerpres, Valentin Bîznă.

Referindu-se la ancheta DNA, Valentin Bîznă a declarat că aceasta este „o acţiune abuzivă”: „Sunt atâtea probleme grave în comună. Avem camioane incendiate iar făptaşii nu au fost găsiţi dar noi căutăm să vedem cum s-a votat la referendum. De asemenea, casa viceprimarului a fost incendiată iar pe noi ne întreabă procuratura de ce am venit la vot. Bătrânii se vor teme să mai vină la vot după acţiunea procurorilor”.

Aceasta este cea de-a treia descindere a procurorilor DNA în Vrancea după ce aceştia au efectuat, săptămâna trecută, verificări la Suraia.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 28 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 11 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°