Tot mai multi carutasi apar pe drumurile din municipiu. Politistii locali au organizat mai multe filtre la intrarile din oras, ocazie cu care persoanele care încercau sa patrunda cu carutele au fost oprite si somate sa respecte indicatoarele rutiere prin care circulatia acestor vehicule este interzisa în municipiul Iasi. Numai in aceasta luna, în cartierele din municipiul Iasi, politistii locali au aplicat peste 100 de sanctiuni contraventionale.
"Având ca prioritate fluidizarea circulatiei rutiere, politisti locali din cadrul Serviciului Siguranta Circulatiei, în afara masurilor de dirijare a traficului auto si pietonal, actioneaza si pentru a preveni circulatia vehiculelor cu tractiune animala pe strazile din municipiul Iasi. Mentionam faptul ca potrivit H.C.L.M. Iasi cu numarul 198 din 2000, privind organizarea circulatiei rutiere în municipiul Iasi, persoanele care încalca aceste prevederi legale risca amenzi contraventionale cu valori cuprinse între 500 si 1.000 lei", a declarat Nicoleta Deciu, purtator de cuvant in cadrul Politiei Locale Iasi.
Politistii locali au amendat de la inceputul anului peste 800 de persoane care au circulat cu caruta prin municipiul Iasi.
Tot mai multi carutasi apar pe drumurile din municipiu. Politistii locali au organizat mai multe filtre la intrarile din oras, ocazie cu care persoanele care încercau sa patrunda cu carutele au fost oprite si somate sa respecte indicatoarele rutiere prin care circulatia acestor vehicule este interzisa în municipiul Iasi. Numai in aceasta luna, în cartierele din municipiul Iasi, politistii locali au aplicat peste 100 de sanctiuni contraventionale.
"Având ca prioritate fluidizarea circulatiei rutiere, politisti locali din cadrul Serviciului Siguranta Circulatiei, în afara masurilor de dirijare a traficului auto si pietonal, actioneaza si pentru a preveni circulatia