Bucureştenii erau în trecere marţi prin Cluj-Napoca şi au parcat neregulamentar în oraş. Maşina a fost ridicată de o autospecială a Serviciului Ridicări, iar în timp ce aceasta staŢiona la semafor, cei patru membri ai familiei s-au urcat în autoturism.
Ei s-au blocat înăuntru şi au refuzat să mai coboare, petrecând noaptea în parcare cu maşini ridicate pe motiv că nu au bani de amendă. Maşina a stat tot timpul pe platformă: "Noi nu avem voi să dăm jos maşina de pe platformă atâta timp cât sunt oameni în ea. S-au dat jos de câteva ori, dar când vroiam să coborâm maşina se urcau la loc", a spus directorul Seriviciul Ridicări, Ioan Morocozan.
Pe parcursul nopŢii, membrii familiei au mers pe rând la toaletă. La faŢa locului s-a deplasat un echipaj de la poliŢie Şi unul de la ProtecŢia Copilului. După îndelungi tratative, cei doi soŢi au decis să plătească amenda Şi să plece. Se vedea că cei doi copii sunt extenuaŢi după noaptea petrecută în maŞină din cauza părinŢilor.
"Eu am vrut să plătesc amenda pe loc, imediat după ridicare că era doar 200 de lei, dar nu m-au lăsat. După ce maŞina e dusă la sediu le ei, amenda e mai mare. Nu aveam unde să mergem până făceam rost de banii de amendă. Nu mai vreau să calc prin Cluj", a spus tatăl.
Bucureştenii erau în trecere marţi prin Cluj-Napoca şi au parcat neregulamentar în oraş. Maşina a fost ridicată de o autospecială a Serviciului Ridicări, iar în timp ce aceasta staŢiona la semafor, cei patru membri ai familiei s-au urcat în autoturism.
Ei s-au blocat înăuntru şi au refuzat să mai coboare, petrecând noaptea în parcare cu maşini ridicate pe motiv că nu au bani de amendă. Maşina a stat tot timpul pe platformă: "Noi nu avem voi să dăm jos maşina de pe platformă atâta timp cât sunt oameni în ea. S-au dat jos de câteva ori, dar când vroiam să coborâm maşina se urcau la loc", a spus directo