Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, că în ancheta privind ameninţarea transmisă Aspaziei Cojocaru în 10 iulie a fost identificată imprimanta cu care s-a scris pe plicul trimis la Curtea Constituţională, precizând că plicul nu a fost imprimat în penitenciar, ci "în altă parte".
Nicu Pîrlăţeanu, încarcerat la Penitenciarul Giurgiu pentru că şi-a omorât tatăl, a fost identificat ca fiind autor al ameninţării cu moartea transmise judecătorului constituţional Aspazia Cojocaru, în 10 iulie.
Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, miercuri, că în cazul ameninţărilor primite de judecătoarea Aspazia Cojocaru sunt continuate verificările, fiind identificată imprimanta cu care s-a scris pe plicul trimis Curţii Constituţionale.
"Verificările au continuat, până în acest moment sunt învinuite persoanele despre care se ştie", a spus Codruţa Kovesi.
Ea a precizat că s-au făcut şi alte verificări şi s-a identificat imprimanta cu care s-a tipărit plicul.
"Este vorba de plicul care a fost imprimat şi trimis Curţii Constituţionale", a precizat Kovesi, arătând că verificările sunt în curs şi mai multe amănunte nu pot fi date.
Răspunzând unei întrebări cu privire la existenţa unei imprimante în închisoare, procurorul general a spus că plicul a fost imprimat "în altă parte", fără a precizat locul unde se află imprimanta.
Aspazia Cojocaru a reclamat, în 6 iulie, la Parchetul instanţei supreme că a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, cu privire la votul pe care urma să îl dea.
În acest dosar, Nicu Pîrlăţeanu, cel care i-a transmis o scrisoare de ameninţare judecătoarei Aspazia Cojocaru la sediul Curţii Constituţionale, este cercetat pentru ultraj de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul