Andreea Paul a anunţat un set de măsuri prin care viitoarea alianţă de dreapta va încerca resuscitarea economiei.
Fostul consilier de stat de probleme economie, Andreea Paul, lucrează la programul economic ce ar urma să fie asumat de viitoarea alianţă de centru-dreapta. Unele dintre ele presupun reducerea fiscalităţii. Andreea Paul a dezvăluit, la Cluj, cei opt piloni ai viitorului program. "În domeniul muncii şi protecţiei sociale, propunem diminuarea contribuţiilor la asigurările sociale pentru angajator şi creşterea salariului minim pe economie. Aceste măsuri ar reprezenta o adevărată bulă de oxigen pentru mediul de afaceri în anul 2013", a spus Andreea Paul.
Ea a mai adăugat că este nevoie, mai ales în această perioadă, de consilierea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi care sunt derutate de schimbările rapide şi radicale apărute în economie, generate de criza globală. Legată de această măsură este şi redefinirea clasificării ocupaţiilor din România şi acordarea lui cu piaţa reală a muncii. Practic, este vorba de apariţia unor noi meserii, de dispariţia altora ori de schimbarea conţinutului unor meserii, profesii ori ocupaţii. Pe de altă parte, Andreea Paul spune că situaţia economică a României s-a înrăutăţit în ultimele luni. Ea crede că vinovaţi pentru această situaţie sunt reprezentanţii Guvernului USL.
Măsuri sociale de dreapta
În plan social, pentru a permite părinţilor tineri să se ocupe de carierele lor, Andreea Paul propune diversificarea sistemului de învăţământ preşcolar. Adică, noi tipuri de grădiniţe şi creşe, cu un program adaptat celui al părinţilor care muncesc. Programul economic şi social mai prevede şi sprijinirea financiară a tinerilor merituoşi şi a celor care provin din familii sărace. Aceştia ar urma să fie sprijiniţi prin intermediul unor burse ori vouchere să îşi continue studiile, în ideea