Crin Antonescu a promis că se va retrage din politică, dacă Traian Băsescu va fi demis. Antonescu nu și-a ținut promisiunea în fața evidenței (asemănarea cu plagiatul este deasemenea evidentă). Justificarea sa simplă este simptomatică,  de altfel pentru o stare mentală:

” Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Băsescu a fost, în realitate, demis”.

Această frază este o constatare făcută sub forma unei afirmații. O constatare, iar condiția ei de adevăr este adecvarea ei la o realitate externă discursului lingvistic. Condiția de adevăr se aplică la propoziția ”Traian Băsescu a fost demis”. Altfel spus, citând din semantica logică, putem spune că propoziția ”zăpada este albă este adevarată dacă și numai dacă zăpada este albă”. Propoziția ”TB a fost demis” este adevărată dacă și numai dacă “TB a fost demis”. Altminteri sau în cazul contrar ea este o propoziție falsă.

Cine poate decide dacă  fraza este adevărată sau falsă?

Mai multe persoane și instanțe s-au propus, cu ajutorul unor date și proceduri de stabilire a adevărului, să răspundă la acestă întrebare (de exemplu cetățenii, ziariștii, media sau guvernul). Totuși aceste instanțe nu au reușit a da un răspuns unic cu putere de autoritate finală. Oricare răspuns poate fi contestat de argumente probatorii contrare sau diverse cadre de referință pot fi folosite pentru a genera un răspuns.

In cele din urmă, pentru coeziunea unei societăți, prin consens am stabilit o singură instanță  autorizată să dea un răspuns la întrebare: CCR. Instituția CCR îndeplinește condițiile consensuale care dau coerență unei societăți și care stipulează că indiferent care ar fi răspunsul el este cel adevărat. El poate fi cu siguranță privit din alt cadru de referință, un răspuns fals. Adevărul constatat de către instanța supremă (dincolo de care nu mai există nici o instanță de apel) este un adevăr instituțion