Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşeţ, din nou, candidat la Senat

Publicat in Impact in Gorj, vineri 24 august 2012 ·

Liderul PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, se îndreaptă către o nou mandat de parlamentar. Declaraţia a fost făcută ieri de senator, într-o conferinţă de presă, prilej cu care a anunţat că va candida, din nou, la alegerile parlamentare. Mai mult, Ruşeţ nu găseşte normal ca un senator să schimbe camera sau colegiul. Despre activitatea sa parlamentară, Ruşeţ a prezentat un raport aferent perioadei 2008-2012, amintind de cele peste 60 de iniţiative legislative.

Preşedintele organizaţiei PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, a anunţat, într-o conferinţă de presă că va candida din nou la parlamentare, iar alegerea sa este clară pentru Senat. Ruşeţ a mai spus că i pare normal ca un deputat să încerce o candidatură ca senator, dar nu şi invers. Ion Ruşeţ a prezentat candidatura sa ca pe o certitudine, la fel ca şi menţinerea colegiului său de senator. „Voi candida pentru un nou mandat de senator, este normal ca cel care a fost senator pe un colegiu, să candideze pe acel colegiu. Nu mă gândesc să schimb colegiul şi nici camera. Mi se pare anormal să candidez pentru un colegiu de deputat. Un deputat poate candida pentru un colegiu de senator, dar un senator nu poate să se întoarcă pe un colegiu de deputat”, a declarat preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Tot în cadrul conferinţei de ieri, perspectiva alegerilor din decembrie, după cum a amintit Ruşeţ, aduce deja organizaţiei de la Gorj două scenarii plauzibile, două situaţii. Una în care PDL merge singur la alegeri, cealaltă, în care, pentru parlamentare se pot face alianţe. Aşadar, „PD-L este pregătit, poate merge singur în alegeri, fiind pregătit, în procent de 80%, să anunţe chiar şi mâine candidaţii. La nivel naţional se discută de o alianţă politică sau electorală, în care să participe partide politice de sine stătătoare, care se aliază pentru a avea candidaţi comuni pe listele electorale”, a adăugat liderul democrat-liberalilor gojeni.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 9 minute
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum 11 minute
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Salvamont: 33 de persoane salvate în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore/ Unsprezece dintre acestea au fost predate ambulanţelor, o alta fiind preluată de elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un eli

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 5 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum 36 minute
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 2 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 4 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 3 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°