Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCHETATORII CONFIRMĂ. Studenta japoneză ucisă și violată a fost jefuită

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 august 2012 ·

Telefonul mobil şi aparatul foto ale studentei japoneze ucise într-o pădure din Corbeanca au fost identificate, persoana la care a fost găsit aparatul foto recunoscând că l-a cumpărat de la principalul suspect în acest caz, potrivit Parchetului instanţei supreme. Sursa: ProTv

"Potrivit probelor administrate în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpatul a vândut acest aparat unei persoane, care a fost identificată şi care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana de la care l-a cumpărat. Aparatul a fost ridicat de la această persoană, fiind, ulterior, recunoscut de către părinţii victimei (care au venit în România) ca aparţinând acesteia. De asemenea, cercetările efectuate în cauză au dus şi la identificarea telefonului mobil aparţinând victimei", se arată într-un comunicat de presă de al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme au dispus efectuarea unei expertize ADN. Până în prezent, în cauză a fost efectuată cercetarea locului faptei, au fost audiaţi martori, a fost identificată victima, s-a efectuat autopsia cadavrului şi a fost dispusă o expertiză ADN, care urmează să fie efectuată în zilele următoare, a precizat PICCJ.

Cazul studentei japoneze care ar fi fost omorâtă de Vlad Nicolae (26 de ani) a fost anchetat, iniţial, de procurorii Parchetului Tribunalului Ilfov. Ulterior, dosarul a fost preluat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cauza complexităţii cauzei şi a faptului că victima este o persoană cu cetăţenie străină, ceea ce necesită corespondenţă cu ambasada.

Totodată, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului instanţei supreme întrucât, din datele existente, au rezultat indicii că inculpat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 7 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 5 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 3 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 6 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 2 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°