Preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au îndemnat, joi, Grecia să continue eforturile în privinţa austerităţii bugetare, relatează AFP.
"Noi vrem, eu vreau ca Grecia să fie în zona euro", a declarat şeful statului francez, dar "gecii sunt cei care trebuie să depună eforturi indispensabile pentru ca noi să putem să atingem acest obiectiv", a avertizat Hollande.
La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a subliniat, referindu-se la Grecia, că este "important ca toată lumea să îşi respecte angajamentele" şi a anunţat că vrea să "încurajeze (Atena) să continue reformele".
Merkel a repetat că doreşte "să aştepte raportul Troikăi" creditorilor (UE, BCE şi FMI), care urmează să fie prezentat la sfârşitul lui septembrie, înaintea de adoptarea oricărei decizii cu privire la Grecia, informează Mediafax.
Această întâlnire între cancelarul german şi preşedintele francez constituie o nouă etapă a "baletului" diplomatic în cursul căruia ar putea să se decidă o flexibilizare a curei de austeritate cerută Atenei în schimbul salvăii sale financiare.
Cei doi lideri îl vor primi pe premierul grec Antonis Samaras, Merkel vineri la Berlin, iar Hollande sâmbătă la Paris.