Înainte de a fi reperul în jurul  căruia se organizează mitologia comunistă destinată să legitimeze  violarea voinţei naţionale şi  edificarea tiraniei, 23 august 1944  rămâne încercarea, nobilă şi temerară, de a reda României, după 6 ani de regimuri autoritare, accesul la libertate şi la pluralismul constituţional. Prin gestul Suveranului, Regele Mihai I, de a consfinţi repunerea în vigoare, fie şi parţială,a legii fundamentale de la 1923, 23 august 1944 marca ruptură, programatică, cu seria de conduceri liberticide şi ilegitime ce debutase o dată cu lovitura de stat regală din februarie 1938. 23 august 1944 este punctul de  plecare a ceea ce ar fi putut fi, în absenţa brutalei ocupaţii sovietice, chipul politic al unei Românii democratice şi fidele marilor principii enunţate în “ Carta atlanticului”. 23 august 1944 este, în pofida anilor de comunizare care îi urmează, un moment central în istoria libertăţii. Prin energia regală, ca şi prin temeritatea  conducătorilor democratici care se reunesc într-o autentică mare coaliţie, de la Iuliu Maniu la Dinu Brătianu şi Constantin Titel Petrescu, România se desparte de tiparul cazon şi genocidar pe care i-l imprimaseră  Ion  Antonescu şi ordinea sa politică.

23 august 1944 este  începutul  unei lupte pentru libertate şi demnitate care nu se sfârşeşte, cu adevărat, decât în decembrie 1989, prin căderea regimului comunist. Programul constituţional şi pluralist  formulat  la 23 august 1944 este  pregătit de  întreaga serie de memorii pe care le redactează, pe parcursul conducerii antonesciene, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu.  Viziunea de la 23 august 1944, aceea a unei Românii din care vor fi alungate arbitrariul şi tirania, este cea care îi motivează pe Nicolae Carandino, Mihail Fărcaşanu  sau Grigore T. Popa să ducă mai departe o confruntare cu noua tiranie care se edifică, prin actul de la 6 martie 1945.

Libe