Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost şedinţă extraordinară la Saraiu. Află de ce (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 24 august 2012 ·

Consiliul Local Saraiu s-a întrunit ieri în şedinţă extraordinară în vederea aprobării a şase proiecte de hotărâre introduse pe ordinea de zi de primarul Dorinela Irimia. Tot în comuna Saraiu se lucrează în această perioadă la renovarea parcului din faţa Primăriei.

Primul punct înscris pe ordinea de zi a prevăzut rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei pe trimestrul al III-lea din anul 2012. Primarul Dorinela Irimia a explicat că în urma unor controale efectuate în decursul zilelor trecute au fost găsite o serie de societăţi care nu aveau impozitele şi taxele plătite la zi, acestea fiind restante la plată din 2009 sau chiar din anul 2004. Firmele au primit somaţii de plată şi o parte dintre ele s-au achitat de obligaţiile care le revin. Pentru ca banii încasaţi în urma somaţiilor să poată fi folosiţi de Primăria Saraiu, a fost necesară aprobarea unei rectificări bugetare care a fost supusă aprobării în şedinţa de Consiliul Local de ieri. De asemenea, în cadrul şedinţei de Consiliul Local a fost pus la cale un eveniment important pentru localitate. Mai precis, cel de-al doilea proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a presupus stabilirea datei când va fi sărbătorită Ziua Comunei Saraiu. Următorul proiect de hotărâre a făcut referire la achiziţia unui motor şi a unei pompe necesare pentru sistemul de alimentare cu apă.

SRL-ul din cadrul Primăriei îşi intră în atribuţii

Şefa autorităţii locale a anunţat că s-a reuşit înfiinţarea unui SRL al Primăriei, denumit Progres Dezvoltare Servicii SRL. Societatea funcţionează în cadrul Căminului Cultural din localitate şi are drept scop gospodărirea comunei. De aceea, nu întâmplător, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare s-a aflat şi un proiect de hotărâre privind achiziţia în leasing a unui tractor de 95 CP cu plata în avans a 20% din valoare fără TVA. Potrivit Dorinelei Irimia, tra

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 20 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 29 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°