Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul japonezei, violator şi criminal în serie?

Publicat in Romania Libera, vineri 24 august 2012 ·

Bărbatul care ar fi ­ucis-o pe japoneza venită în România să predea limba ţării sale ar ­putea fi implicat şi în alte infracţiuni, potrivit procurorului general al României, Codruţa ­Kovesi.

Tânărul, aflat acum în arest preventiv, este bănuit de comiterea mai multor crime, violuri şi tâlhării, aşa încât dosarul său a fost transferat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 către Parchetul General. „Am preluat cinci cauze. Două dintre acestea au ca obiect violul urmat de moartea victimei, celelalte trei cauze au ca obiect tâlhărie faţă de femei mai în vârstă. Modul de operare, în prima fază, pare a fi acelaşi. Acesta este motivul pentru care am dispus preluarea acestor cauze", a menţionat Codruţa Kovesi. Pe de altă parte, ea a declarat că în două dintre aceste cauze există deja, pe baza probelor biologice ridicate de la faţa locului, confirmarea de la Institutul de Medicină Legală că autorul este acelaşi în două dintre infracţiuni. Procurorul general a cerut expertize şi în celelalte dosare.

Pro TV a susţinut cu o zi înainte că Vlad Nicolae ar fi putut fi prins cu multe luni în urmă, dacă Poliţia Română ar fi plătit la timp datoria pe care o are către IML, ceea ce ar fi permis instituţiei medico-legale să analizeze probele ADN preluate de la locul mai multor crime. Codruţa Kovesi a negat acuzaţia. „Existau urmele biologice, dar nu aveai termen de comparaţie, pentru că erau mai mulţi suspecţi, erau mai multe variante de anchetă şi dosarele erau înregistrate la unităţi de parchet diferite", a afirmat procurorul general. Aceasta a completat că totuşi există şi o anchetă privind modul cum au fost făcute investigaţiile în toate dosarele care ar putea avea legătură cu posibilul ucigaş al japonezei.

Reamintim că săptămâna trecută cadavrul tinerei a fost găsit lângă Otopeni. Investigaţiile au stabilit că femeia ajunsese cu avionul în Ro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 41 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 39 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 25 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°