Să începem cu un exerciţiu de imaginaţie. Pe un vas cu călători aflat în largul oceanului are loc o crimă. În plină zi, în văzul celorlalţi pasageri aflaţi pe puntea vasului, un om este lovit în cap cu o rangă de un altul şi cade peste bord, în apă. Încercările echipajului de a-l salva sunt inutile: trupul victimei e înghiţit imediat de apele adânci. În primul port, e anunţată poliţia. Oamenii legii nu pot decât să constate că au de-a face cu o infracţiune gravă, fără să aibă posibilitatea de a analiza trupul victimei, pentru a constata cauzele decesului. O crimă fără cadavru. Cu martori, cu probe ştiinţifice (sângele victimei pe obiectul contondent, de pe care se recoltează, se asemenea, şi ADN-ul agresorului), cu o înregistrare video surprinsă de un pasager care filma pe punte în acele momente. Poate fi iertat criminalul, pe principiul "nu avem cadavru, nu există crimă”? Dar dacă el, să presupunem, în ciuda tuturor probelor existente, ar refuza să-şi recunoască fapta, bazându-se pe acelaşi principiu? Ar putea să scape criminalul de răspunderea penală?
Moartea prezumată
E o întâmplare care, cu mici modificări de scenariu, se poate petrece aievea. Există situaţii în care, din motive obiective, fie pentru că a fost distrus, fie pentru că a fost aruncat într-o zonă a cărei periere e imposibilă (o apă curgătoare cu debit mare, un lac foarte adânc, o prăpastie etc.), cadavrul victimei nu poate fi găsit. Asta nu anulează crima. Şi nici nu învie victima. Decesul ei poate fi stabilit şi altfel decât prin constatarea lipsei semnelor vitale.
Legiuitorul a avut în vedere şi astfel de situaţii şi a prevăzut posibilitatea declarării prezumate a morţii. Art.16 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice spune că acela care a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească "poate fi declarat mort, de asemenea prin hotărâre judecăto
