După invalidarea referendumului de către Curtea Constituţională, în discursul public al alianţei de la guvernare sunt integrate cu obstinaţie două cuvinte: “preşedinte ilegitim”. Ca argument, inatacabil în viziunea reprezentanţilor U.S.L., sunt invocate cele 7,4 milioane de voturi “da” numărate în 29 iulie. Pe o idee similară marşează acum, după o lungă perioadă de tăcere şi absenţă din viaţa politică, şi Mircea Geoană – care, în 2009, a pierdut prezidenţialele la un jacuzzi distanţă de Traian Băsescu. Dar asta e o altă poveste, de domeniul istoriei, care te poate ajuta doar să înţelegi contextul în care dl Geoană face astfel de remarci.
Şi, totuşi, avem preşedinte ilegitim? Sau un guvern ilegitim? De jure, şi unul, şi celălalt sunt legitimi, deşi în cazul primului, U.S.L. a căutat cu disperare argumente pentru a-i fi dovedit şi ilegimitatea de drept. Voci de la vârful P.N.L. au şi anunţat, de altfel, că preşedintele va mai fi trecut prin purgatoriul suspendării. Argumente? Momentan, nu sunt. Dar, sigur, se va găsi ceva care să fie interpetat ca neconstituţional, chiar dacă C.C.R. nu poate citi acel “ceva” în aceeaşi cheie. La un pronostic similar se hazardează şi Mircea Geoană. Dacă nu va pleca de bună voie de la Cotroceni, spune acesta, Traian Băsescu va părăsi funcţia printr-o impunere “politică şi democratică” a acestei situaţii. Dacă soluţia politică prin care şefului statului i se va impune să plece înainte de încheierea mandatului poate fi intuită, una democratică nu există. Democratic este să-l laşi să-şi finalizeze mandatul.
Artimetica electorală, bazată de fapt pe aceleaşi cifre de la referendum, doar că citite altfel, îndreptăţeşte de facto şi la rostirea altor două cuvinte: “guvern nelegitim”. Lipsa de la urne a aproape zece milioane de români – cifră la care trebuie adăugaţi şi cei apropae un milion de români care au pus “