Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici Messi nu i-a mai salvat! Barcelona pierde Supercupa în faţa Realului!! Real-Barça 2-1 (4-4 la general)

Publicat in Pro Sport, marți 28 august 2012 ·

Real Madrid a câştigat cu scorul de 2-1 returul Supercupei Spaniei cu Barcelona. Golurile madrilenilor au fost marcate de Higuain şi Ronaldo, pentru catalani punctând Messi.

În sfârşit, victorie! La a patra încercare pentru madrileni în acest sezon. Jucătorii lui Mourinho au suferit serios în partea secundă, după ce s-au distrat în prima repriză cu una dintre cele mai slabe apărări ale Barcelonei din ultimii ani. Dar au câştigat Supercupa Spaniei chiar în faţa marii rivale, întorcând soarta meciului tur, în care catalanii s-au impus cu 3-2.

Problemele lui Vilanova au început chiar înainte de startul meciului. La şedinţa de încălzire, Alves a simţit dureri musculare, iar antrenorul Barcei a decis să nu rişte. L-a mutat pe Adriano în banda dreaptă şi l-a titularizat în stânga pe Jordi Alba. Degeaba, însă! Lipsită şi de aportul lui Puyol, absent din cauza unei fracturi la pomete suferită duminică, cu Osasuna, apărarea Barcelonei a făcut cel mai slab meci din ultimii ani. A fost avertizată de Higuain, blocat cu siguranţă de Valdes (6) şi pedepsită de acelaşi argentinian, scăpat singur cu portarul catalan după ce Mascherano a trecut pe sub un balon aruncat înspre careul oaspeţilor (11). Era 1-0, iar "Bernabeul" fierbea. Peste opt minute, o altă greşeală! Ronaldo a preluat cu câlcâiul de lângă un Pique adormit şi l-a învins pe un Valdes mult prea moale. Coşmarul nu s-a oprit aici însă! Asemenea unui boxer ţintuit în colţul ringului, Barca a mai primit un pumn. Adriano l-a jenat pe Ronaldo din cursa acestuia spre gol şi a primit roşu (28). Dar Real şi-a iertat adversara. Şi rău a făcut! La ultima fază a primei reprize, Messi a răzbunat ratările lui Ronaldo şi Higuain, transformând o lovitură liberă de la 30 de metri. Argentinianul i-a salvat din nou pe catalani, care se treziseră şi mai aveau nevoie de un singur gol pentru a intra în pose

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°