Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa anchetează peste o sută de accidente de muncă.
Inspectorii de la Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa au investigat anul acesta o mulţime de evenimente soldate cu decesul sau doar rănirea victimelor. După finalizarea cercetărilor s-a constatat că doar unele dintre aceste evenimente au reprezentat accidente de muncă, restul neputând fi încadrate în această categorie.
Potrivit inspectorului-şef adjunct al ITM, Marian Becheanu, în primele opt luni s-au produs 111 accidente, din care 17 mortale cu cercetarea nefinalizată, trei cu cercetarea finalizată, nouă mortale în afara muncii, dar cu cercetarea finalizată.
În afară de acestea, alte 81 de accidente s-au soldat cu incapacitatea temporară de muncă a salariaţilor şi două persoane au rămas invalide. În ceea ce priveşte accidentele nesoluţionate încă, verdictul final nu a putut fi dat în cazul acestora din cauza faptului că Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" nu le-a trimis rezultatele din care să reiasă dacă salariaţii au decedat din motive naturale sau din alte cauze.
Cele mai periculoase meserii, cel puţin la nivelul Constanţei, sunt cele din domeniul reparaţiilor navale şi al construcţiilor navale. „Aproximativ 60% din evenimentele investigate în acest an s-au produs în aceste domenii", a declarat Becheanu.
Un număr mare de evenimente se înregistrează şi în domeniul construcţiilor, mai ales pe timp de vară. De altfel, inspectorii ITM au atras de nenumărate ori atenţia în ceea ce priveşte respectarea standardelor de siguranţă în domeniu.
Cele mai multe accidente, a precizat acesta, se datorează executantului, dar toate acestea se coroborează cu o instruire necorespunzătoare, cu carenţe în organizarea activităţii de prevenire, cu nerespectarea unor măsuri d