La cea de a VII-a ediţie a Festivalului de tradiţii şi obiceiuri de pe Valea Gurghiului nu putea lipsi de la standul Reghinului, Ioan Ţeugea sau omul care dă gust zi de zi Văii Gurghiului în domeniul specialităţilor tradiţionale, prin serviciile de catering pe care le onorează la cele mai mici preţuri indiferent că e vorba de nunţi, înmormântări sau petreceri aniversare. Ţeugea a participat la 5 din cele VII ediţii pe platoul de la Fâncel, unde şi anul acesta venit însotit de o echipă de tineri energici din cadrul Restaurantului “Crizantema”, pentru a putea satisface toate poftele culinare. Omul de afaceri a dat jos costumul şi cravata şi a luat şorţul de bucătărie pentru a putea să amestece în voie tot felul de ingrediente, până ajunge la cele mai rafinate asocieri de gust. “Am avut şi la acest festival specialităţi culinare din bucataria românească pentru toate gusturile, pentru toţi artiştii care au reprezentat Reghinul în festival, pentru invitaţii de onoare şi bineînţeles pentru turiştii care ne-au vizitat şi care au vrut să prindă gustul celor mai cunoscute preparate tradiţionale româneşti. Celemai solicitate au fost sarmalele cu păsat, cu slănină afumată, cu jambon de porc şi puţin orez din care am servit 600 de bucaţi vizitatorilor. Totodată am pregătit circa 700 de sarmale cu ciolan, iahnie cu fasole cu ciolan şi cârnaţ, gulaş cu carne de porc şi carne de cârlan. Dar binenţeles am avut grijă şi de gurmanzii pasionaţi de frigărui, cârnaţ, piept de pui, pulpe dezosate, ceafă, grătar sau piept de porc la discreţie, iar ca aperitive, pentru cei care au dorit să îşi răsfeţe papilele gustative, am pregătit clătite cu dulceaţă şi prăjitură de ciocolata”, a explicat Ioan Teugea. Clienţii standului au mai putut servi şi bere, coniac, wischy, vin vărsat de casă şi, ca “medicament”, ţuica de prună. Preţurile specialităţiilor, spune bucătarul, au fost puse în funcţie de