Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averea nestiuta a lui Putin: avioane, palate, iahturi si ceasuri

Publicat in Ziare.com, miercuri 29 august 2012 ·

Vladimir Putin a comparat, odinioara, conducerea Rusiei cu "o galera cu sclavi", dar probabil ca cele patru iahturi pe care le are, precum si palatele, avioanele si obiectele de lux pe care le aduna din postura de presedinte il conving sa nu renunte la "galera".

Boris Nemtov, lider al Opozitiei, a publicat un raport intitulat ironic "Viata unui sclav", in care enumera toate bunurile care i-ar apartine lui Vladimir Putin, chiar daca acestea nu sunt precizate in declaratia sa de avere.

Reuters comenteaza ca, in ciuda faptului ca Administratia prezidentiala de la Moscova incearca sa-l prezinte pe Vladimir Putin ca pe un lider "cu gusturi modeste, cu dragoste pentru sportul in aer liber", raportul lui Nemtov sustine ca Putin are la dispozitie 58 de avioane sau elicoptere, 20 de case sau palate demne de tarii Rusiei, plus 11 ceasuri care valoreaza, in parte, cel putin dublul salariului sau de presedinte.

Oficial, venitul lui Putin este un sfert din cel al presedintelui Statelor Unite. De multe ori a dezmintit faptul ca averea sa ar fi fabuloasa, dar acest lucru nu-l impiedica sa ocupe un loc permanent in topul celor mai bogati oameni din lume.

Nemtov sustine ca fostul agent KGB are la dispozitie, in avionul prezidential, o toaleta care valoreaza 75.000 de dolari. Cele 11 ceasuri pe care le poarta cu diferite ocazii valoareaza peste 700.000 de dolari, venitul anual declarat de seful statului fiind de numai 115.000 de dolari.

In plus, "flota prezidentiala" este compusa din 15 elicoptere, plus un Airbus, doua avioane Dassault Falcon, un Ilyusin Il-96, a carui cabina a fost decorata cu obiecte in valoare de 18 milioane de dolari.

Pentru un politician care, in 2008, si-a descris munca drept fiind "de sclav", iahtul de 53,7 metri lungime, cu piscina interioara, cascada artificiala, jacuzzi si crama personala

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Niţă - Împreună facem istorie pentru această ţară frumoasă şi sunt foarte fericit

News.ro acum 21 minute
Florin Niţă a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că este foarte fericit pentru că face parte dintr-o echipă care face istorie pentru “această ţară frumoasă”. “Sunt fo

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 52 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 8 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 55 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°