Cel mai mare turneu de fotbal pentru juniori organizat în judeţul Mureş şi unul dintre cele mai importante din ţară: "Cupa E.ON - Kinder", ediţia a VI-a, va avea startul joi, 30 august. În competiţie sunt înscrise 109 echipe, ceea ce reprezintă un număr record pentru acest turneu. Peste 1.300 de sportivi reprezentând 45 de cluburi din 21 de judeţe se vor întrece, pentru a-i încânta pe toţi iubitorii sportului rege şi pentru titlurile de campioni, la 6 categorii de vârstă (2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005). Turneul se va desfăşura în perioada 29 august - 2 septembrie la Târgu Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Ungheni şi Sâncraiu de Mureş, pe 11 terenuri. "Performanţa a ajuns să fie o necesitate în zilele noastre pentru toate domeniile vieţii. Însă, pentru a putea pune în practică acest concept, el trebuie deprins de la vârste fragede. De aceea, atenţia noastră se îndreaptă către tânăra generaţie, iar fotbalul juvenil este unul dintre domeniile în care ne implicăm, în special datorită potențialului de educație, integrare și socializare pe care-l deţine. Pentru noi, Cupa E.ON Kinder este un eveniment unde copiii işi construiesc şi exersează capacitatea de a fi performanţi nu doar în fotbal, ci şi în viaţă", declară Frank Hajdinjak, Directorul General al E.ON România. Gazda turneului, Asociaţia sportivă Kinder Sângeorgiu de Mureş este sprijinită financiar încă din anul 2006 de Grupul E.ON din România. Palmaresul echipei ACS Kinder atât în plan naţional cât şi internaţional a adus multă bucurie şi încredere în acest parteneriat şi astfel, în Târgu Mureş, se organizează anual, începând cu anul 2007, "Cupa E.ON - Kinder" la fotbal pentru copii. „Doar prin astfel de competiţii dăm posibilitatea tinerilor fotbalişti să crească permanent, astfel încât să poată să ajungă la adevărata performanţă sportivă. Sprijinul major acordat de către E.ON, partenerul nostru principal, ne-a dat