Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O idee pentru combatantele din regimentul d-nei Udrea

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 29 august 2012 ·

O zic cu maximă seriozitate. Din vreme în vreme, la începutul sau pe parcursul mandatului lor, femeile din viaţa politică românească ar trebui să-şi facă operaţie de îngustare de sex. E o intervenţie chirurgicală care ar trebui să devină pentru ele la fel de banală ca operaţia de refacere a meniscului la genunchii fotbaliştilor, de exemplu.

Nu-i necesar să înşiruim motivele pentru care acest artificiu chirurgical se impune la colegele din linia Elenei Udrea. Dacă există înfrumuseţări femeieşti la vedere – lifting, implant de ţâţe umplute cu lichid de frână – nu văd de ce nu s-ar impune şi înfrumuseţări în partea invizibilă, cea de jos, atât de importantă, chiar cea mai importantă în cariera unei dame de companie politică.

Nu-i aşa că aţi remarcat, în ultima vreme, existenţa unei tensiuni insuportabile în viaţa noastră politică ? O tensiune care a făcut imposibil dialogul intelectual, civilizat, lăsând larg teren de manifestare grosolăniei ? V-aţi întrebat cum a ajuns un vânător politic de talia lui Adrian Năstase la puşcărie ? Eu cred că tensiunea de acolo de unde vorbeam vine, de unde altundeva.

Să luăm un exemplu la nimereală. Când tatăl Ebei e într-o companie muierească şi închide stresat uşa biroului pe dinăuntru, nu trebuie să găsească un partener de dialog intim corespunzător ? Poate el dialoga cu o colegă de cearşaf politic care – scuzaţi vorba uşor neruşinată – ascunde, în centrul ei de greutate, o cogeamite găleata ?

Mai e şi alt risc, care poate fi născătorul tensiunii actuale la vârf. Dacă operaţia respectivă de strâmtare de sex nu are loc, oameni esenţiali pentru ţară pot rătăci sau chiar pot pierde obiecte foarte importante. Ba câte o plombă dentară de aur, ba câte un ceas „Cartier” sau „Longiness” bătut în diamante, ba lentilele de contact, ba certificatul de căsătorie. Nenorocirea merge până acolo încât se poate pierde c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Prefectura Constanța! Cum se desfășoară procesul de renumărare/verificare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 35 minute
Instituția Prefectului – Județul Constanța a dispus, în baza hotărârii Curții Constituționale a României și a deciziei Biroului Electoral Central din data de 28 noiembrie 2024, măsurile necesare în vederea pregătirii procesului de reverificare și re

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum o ora
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

Adevarul acum 52 minute
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 2 ore
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, cu prilejul Zilei Naționale a României (FOTO)

Ziua Constanta acum 20 minute
Astăzi, 29 noiembrie 2024, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, a avut loc ceremonialul de avansare în grad și acordarea de recompense morale pentru cadrele militare, cu ocazia Zilei Naționale a României. În acest context, au fost

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum o ora
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Șofer prins în flagrant în timp ce mituia un polițist cu 3000 de lei

Ziua Constanta acum 52 minute
Joi, 28 noiembrie 2024, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș - Poliția Stațiunii Sovata a formulat denunț la Direcția Generală Anticorupție - Call-center anticorupție 0800.806.806 referitor la fapta unui condu

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°