Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi motivul real pentru care Cristi Minculescu părăseşte Iris

Publicat in Antena 3, miercuri 29 august 2012 ·

Cristi Minculescu părăseşte trupa Iris, dar rămâne în lumea muzicală.

Într-un interviu acordat postului de radio RockFM, artistul spune că NU a fost o hotărâre spontană, ci una luată după nemulţumiri adunate de-a lungul anilor. Plecarea are legatură cu "degradarea morală care ne înconjoară" şi în niciun caz nu este vorba de raţiuni financiare, a ţinut să precizeze artistul.

Minculescu a negat şi speculaţiile potrivit cărora ar fi avut neînţelegeri cu colegii, sau că ar avea probleme de sănătate. Vestea plecarii sale de la Iris începând cu data de 3 septembrie i-a luat prin surprindere pe fani, dar şi pe membrii trupei. Minculescu părăseşte Iris după 30 de ani în care a fost o emblemă a rockului românesc şi a scos albume care s-au vândut în sute de mii de exemplare.

Decizia a fost luată nu în mod spontan. M-am mirat şi eu că am ajuns în poziţia aceasta de a decide să părăsesc trupa. Este o decizie care nu are sub nicio formă nicio legătură cu băieţii din trupă, ci pur şi simplu cu vremurile pe care le trăim şi cu degradarea morală care ne înconjoară în momentul de faţă în România anului 2012",

Nu mă retrag din muzică, mă retrag de la Iris. Repet, m-am mirat şi eu că am ajuns să iau decizia aceasta, dar e singurul moment în care nu-mi pare rău. Deocamdată, singura certitudine tristă e că nu voi mai fi la Iris.

„Nu e vorba de niciun conflict și băieții chiar mi-au respectat decizia și nu are legătură în plan personal cu niciunul dintre ei.

Cristi Minculescu părăseşte trupa Iris, dar rămâne în lumea muzicală.

Într-un interviu acordat postului de radio RockFM, artistul spune că NU a fost o hotărâre spontană, ci una luată după nemulţumiri adunate de-a lungul anilor. Plecarea are legatură cu "degradarea morală care ne înconjoară" şi în niciun caz nu este vorba de raţiuni financiare, a ţin

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 32 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 18 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 25 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 58 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°