Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coabitare, dar s-o stim si noi

Publicat in Cuvantul Liber, joi 30 august 2012 ·

- Diverse - nr. 168 / 30 August, 2012 Iata ca a trecut si referendumul asta. Apele (politice) s-au mai linistit. Traian Basescu s-a intors la Cotroceni, fara sa spuna, de doua saptamani, nimic alegatorilor, leul a mai crescut putin, confirmand zicerea guvernatorului Mugur Isarescu ("gura bate fundul”), emisarii europeni sau americani s-au calmat si ei. Desigur, se poate crede ca toata tevatura aceasta legata de suspendare, referendum, demitere isi trage obarsia din anumite vicii constitutionale, in masura in care Legea fundamentala a Romaniei nu stabileste cu claritate si fara echivoc rolurile actorilor politici, rolul presedintelui, al primului ministru, al Parlamentului. Daca aceste roluri ar fi fost delimitate strict si stipulate cu limpezime, nu am fi avut nici presedinte jucator, nici parlament care sa suspende prerogativele prezidentiale, nici politicieni care sa treaca nestingheriti dintr-un partid in altul, ca voda prin loboda. Din aceste motive, ultimele doua luni ne-au pus in fata unor probe clare de nefunctionalitate eficienta a statului roman. Ar fi, totusi, de dorit ca toti actorii implicati in epopeea referendumului sa inteleaga faptul ca trebuie sa-si schimbe si conduita, si modul de a-si gestiona capitalul de incredere obtinut de la alegatori si sa adopte strategii de coabitare, de conlucrare, pentru binele comun al romanilor. Poate ca acest deziderat al coabitarii e unul utopic, greu de infaptuit acum, cand se apropie cu pasi repezi alegerile parlamentare. El e, insa, necesar. Dupa cum tot necesar e ca toate partidele parlamentare sa traga toate concluziile si invatamintele din evenimentele recent incheiate. IULIAN BOLDEA - Diverse - nr. 168 / 30 August, 2012 Iata ca a trecut si referendumul asta. Apele (politice) s-au mai linistit. Traian Basescu s-a intors la Cotroceni, fara sa spuna, de doua saptamani, nimic alegatorilor, leul a mai crescut put

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 39 minute
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Taylor Swift, selfie regal la concertul de la Londra. Artista s-a fotografiat cu prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte

News.ro acum o ora
Taylor Swift a făcut un selfie regal perfect înainte de concertul său de la Wembley, pozând alături de prinţul de Wales şi de doi tineri fani ai muzicii sale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, relatează bbc.com. Palatul Kensington a postat pe X

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 5 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Reorganizare majoră în subordinea Primăriei Municipiului București: Opt instituții vor dispărea. Ce se va întâmpla cu personalul

Adevarul acum 56 minute
Până pe 15 iulie, opt instituții și direcții din subordinea Municipalității vor fi desființate, iar activitatea și personalul lor vor fi transferate altor entități, conform unor proiecte de hotărâre ce vor fi dezbătute vineri în ședința Consiliului

Turiştii au interdicţie pe insula italiană Capri din cauza lipsei apei

Mediafax acum o ora
Interdicţia primarului din Capri, Paolo Falco, a obligat mai multe feriboturi care se îndreptau spre insulă din Napoli şi Sorrento, în sudul Italiei, să se întoarcă, potrivit AFP. Compania însărcinată cu aprovizionarea cu apă a insulei a declarat că

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

35°
sâm.

22°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°