N-am văzut muzeul lui Ceauşescu. Dar, de curînd, am intrat în Muzeul Preşedintelui... Jacques Chirac, undeva, într-un loc pierdut, în inima Corezului, acolo unde el şi-a făcut debutul şi unde, acum, fragilizat, s-a retras. Pe aici nu trece nimeni, doar cîţiva francezi rătăciţi se opresc în numele unui prestigiu „prezidenţial“ ce, progresiv, îşi pierde impactul. Clădirea, la Saran, la margine de sat, nu-i respectă nici dimensiunile, nici spiritul şi se impune ca un meteorit modern venit de niciunde, semnat de celebrul arhitect Willmotte. Pereţi de sticlă şi beton, verticale stricte se înalţă pe fondul unei vaste poieni frecventate de vacile reputate ale regiunii. Aici lucrurile nu se fac pe jumătate! Muzeul e un OVNI... dar identificat. Dedicat lui Chirac! DE ACELASI AUTOR Teatru-n puşcărie? Fotografiile excesului 1917 Maeştrii dezordiniiCadoul prezidenţial a făcut o celebră victimă politică în anii ’80. În vizită la preşedintele vasal Bokassa, autodeclarat „împărat“, Giscard d’Estaing a primit o cutie cu diamante nedeclarată ca dar oficial. În plină campanie electorală, „diamantele“, ca în Cei trei muschetari, au ieşit la iveală devenind sursa unui scandal mediatic care, în parte, a afectat tentativa lui Giscard de a-şi reînnoi mandatul. Diamantele dăruite i-au fost nefaste preşedintelui! Chirac, prudent, pentru a evita asemenea inconveniente, şi-a făcut un muzeu. Adevărata cavernă a lui Ali Baba unde cînd kitsch-ul te surprinde prin lipsa-i de cenzură, cînd eleganţa unui obiect te invită să-l izolezi din masa generală. O asemenea aglomerare dezorganizată invită la o reflecţie auspra darului politic. Care-i e discursul? Curentă e afirmarea de sine, ca ţară şi cultură. Dar variaţiile pot fi extreme. Prinţii arabi oferă palmieri, miniaturi în aur, covoare evocînd flagrant bogăţiile lor actuale şi totodată reactualizînd stereotipia Orientului Mijlociu din O mie şi una d