Gabi Firea a primit, potrivit informatiilor HotNews.ro, o oferta sa preia postul de director al canalului TVR 1, in cadrul procesului de restructurare si reorganizare a Televiziunii publice. Contactata joi de HotNews.ro, Gabi Firea a confirmat ca au existat discutii in acest sens, precizand insa ca "in aceasta saptamana de concediu ma gandesc daca sa depun sau nu proiectul" pentru un concurs ce ar urma sa fie organizat pentru acest post, avand in vedere ca "am un copil foarte mic".
UPDATE Contactata la randul sau de HotNews.ro, directorul actual al TVR 1, Dana Deac, a declarat: "Am luat legatura cu conducerea SRTv, care declara ca nu are cunostinta, in acest moment, despre o astfel de posibila oferta pentru doamna Vranceanu Firea".
Potrivit Gabrielei Firea, "sunt un jurnalist care provine din TVR, unde am intrat prin concurs in 1993. Si de aceea am fost contactata de fosti colegi. In aceasta saptamana de concediu, ma gandesc daca sa-mi depun sau nu proiectul de relansare a TVR 1, dat fiind ca am un copil foarte mic, iar munca in aceasta functie este una de raspundere, ce presupune multe ore dedicate serviciului".
Ea a precizat ca "au existat discutii sa vin interimar (in functia de director TVR 1 - n.red.), dar am spus nu - daca va fi, voi participa la un concurs alaturi de alte persoane care sa candideze pentru acest post. Cel mai bun sa castige".
Intrebata cine anume i-a facut aceasta oferta, ea s-a limitat sa spuna ca in TVR exista o echipa de lucru interesata de restructurarea TVR, institutie ce se confrunta cu serioase probleme financiare.
Gabi Firea s-a angajat la TVR in 1993, lucrand in Televiziunea publica pana in 2000, cand a preluat functia de purtator de cuvant al guvernului. Din 2001 a trecut in trustul Intact, mai intai la Antena 1, dupa care a infiintat si condus un grup de publicatii format in jurul Sap