Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile din Bihor au primit banii pentru achiziţia de mobilier pentru clasa zero

Publicat in Bihoreanul, joi 30 august 2012 ·

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, Claudiu Damian, Ministerul Educaţiei a trimis, în total, 728.000 lei pentru ca şcolile din Bihor să poată fi dotate cu mobilier specific pentru clasa zero.

"La nivelul judeţului Bihor au fost alocaţi 728.000 lei pentru achiziţia de mobilier special, adică scaun şi măsuţă reglabilă, astfel că elevii din Bihor vor avea la dispoziţie spaţii şi mobilier pentru noile clase zero. De asemenea şi cadrele didactice care le vor preda vor fi pregătite, urmând ca acestea să treacă prin două sesiuni speciale de formare: în perioada 27-31 august, respectiv 3-7 septembrie", a declarat Damian.

Acesta a mai specificat că la nivelul judeţului există cinci experţi formatori: patru pentru Limba Română şi unul la Limba Maghiara, care pregătesc, la rândul lor, cadrele didactice care se vor ocupa de elevii claselor pregătitoare.

"În total, avem 260 de clase amenajate în 139 de unităţi şcolare. Totodată, judeţul Bihor are la dispoziţie 260 de învăţători, suficienţi pentru a preda la clasa pregătitoare. Dintre aceştia, 133 s-au înscris în prima etapă de formare, iar pentru a doua etapă de formare s-au înscris 127", a mai punctat Damian.

Banii alocaţi de la Minister pentru achizitia de mobilier au fost viraţi în conturile ISJ vineri, 24 august, iar Inspectoratul a distribuit aceste sume în cursul zilei de luni pentru a plăti mobilierul deja achiziţionat.

Potrivit statisticilori ISJ Bihor, începând din 10 septembrie, 3.640 de copii proveniţi din ciclul de învăţământ preşcolar ar urma să devină elevi în clasa pregătitoare din şcolile bihorene, dar este posibil ca, până la începutul anului şcolar, numărul să crească.

În Bihor, niciunul dintre elevii recenzaţi iarna trecută de instituţiile şcolare nu a rămas neînscris în clasa zero.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectora

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum o ora
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 2 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 3 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Grecia introduce săptămâna de lucru de ȘASE ZILE din cauza scăderii populației și a lipsei de lucrători calificați

Gandul acum 3 ore
Guvernul grec spune că măsura introducerii săptămânii de lucru timp de 6 zile este necesară. Anterior, se discuta despre introducerea săptămânii de lucru timp de 4 zile în toată Europa. Dar din cauza populației în scădere și a lipsei de lucrători c

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°