În fiecare vară, în oraşul bavarez Bayreuth se adună toţi cei care doresc să asculte operele lui Richard Wagner în interpretări de referinţă, în condiţii scenice excepţionale şi în acustica perfectă şi unică a celebrei Festspielhaus, teatrul construit de însuşi marele compozitor după propriile planuri. Ca să poţi cumpăra un bilet pentru Festivalul Wagner de la Bayreuth, trebuie să aştepţi cam opt pînă la zece ani. Să ajungi să cînţi pe scena de la Festspielhaus reprezintă, pentru orice muzician, majora confirmare şi suprema onoare.

În fiecare an, cei care conduc Festi­valul – astăzi stră-strănepoatele lui Richard Wagner şi stră-stră-strănepoatele lui Franz Liszt, regizoarea Katharina Wagner şi managerul Eva Wagner Pasquier – oferă publicului o montare nouă a unui titlu wagnerian. Premiera verii 2012 a fost Olandezul zburător (dirijor: Christian Thielemann, regia: Jan Philipp Gloger, cu bas-baritonul sud-coreean Samuel Youn în rolul Olandezului). În august 2012, pe afişele de la Bayreuth au fost înscrise doar cinci titluri wagneriene – Olandezul zburător, Tannhäuser, Lohengrin, Tristan şi Isolda şi Parsifal. De cîţiva ani, se află în lucru o nouă variantă scenică şi muzicală a tetralogiei Inelul Nibelungului, a cărei premieră este programată pentru ediţia 2013 a festivalului, o ediţie cu totul specială, ce va marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea compozitorului german şi 130 de ani de la moartea sa. Am avut şansa să pot călători la Bayreuth şi să fiu prezentă la toate cele cinci spectacole. Impresiile sînt foarte puternice. Din punct de vedere muzical, nu cred că există ceva mai frumos, mai încărcat de emoţie decît ce i-a fost oferit urechii în minunata sală de la Festspielhaus. Ochilor însă… De aceea, comentariul în detalii pe care urmează să-l fac se va axa – poate pe nedrept, dar în această direcţie m-au împins chiar organizatorii – mai mul