Candidaţii care au susţinut ieri ultima probă a celei de a doua sesiuni a examenelor de Bacalaureat din acest an, cea la alegere a profilului şi specializării, au declarat că subiectele au fost abordabile, fiind aproximativ la acelaşi nivel de dificultate cu cele de la prima sesiune. Rezultatele vor fi afişate mâine la centrele de examinare.
În ceea ce priveşte subiectele, candidaţii au susţinut că nu au fost nici foarte grele, nici foarte uşoare, însă cu puţină pregătire putea fi luată o notă destul de mare. “Nu pot să spun că subiectele au fost foarte dificile. Au fost cam la acelaşi nivel de dificultate de la prima sesiune. Am ales geografia pentru că trebuie să scot o notă mare pentru a promova examenele de Bacalaureat, iar la celelalte materii nu cred că aveam vreo şansă. Sper să iau nota necesară şi să promovez bacalaureatul”, ne-a declarat unul dintre candidaţii sătmăreni care ieri a susţinut proba la geografie.
Candidaţii îşi vor putea afla nota obţinută la Bac mâine, când vor fi afişate la centrele de examinare. Cei nemulţumiţi de notele primite vor putea depune, tot mâine, între orele 16.00 şi 20.00, contestaţii, care vor fi soluţionate în intervalul 3-4 septembrie. Rezultatele finale, după contestaţii la Bac-ul de toamnă vor fi afişate în data de 5 septembrie.
Citiţi şi ...:
Candidaţii care au susţinut ieri ultima probă a celei de a doua sesiuni a examenelor de Bacalaureat din acest an, cea la alegere a profilului şi specializării, au declarat că subiectele au fost abordabile, fiind aproximativ la acelaşi nivel de dificultate cu cele de la prima sesiune. Rezultatele vor fi afişate mâine la centrele de examinare.
În ceea ce priveşte subiectele, candidaţii au susţinut că nu au fost nici foarte grele, nici foarte uşoare, însă cu puţină pregătire putea fi luată o notă destul de mare. “Nu pot să spun că subiectele