Curg acuzațiile de toate părțile. Nu se aștepta nimeni la liniște dar tensiunea are cote foarte ridicate. Explicabil. Nu sunt doar politicienii implicați. Cei care au votat pentru demitere se simt parte. Parte trădată, contrariată sau doar dezamăgită dar care vrea să înțeleagă cum de s-a scremut muntele și, în final, s-a născut doar un șoricel.

text din 28 august preluat de pe blogul personal al autoarei

Unii caută erorile pe plan intern, acuzând proasta gestionare a procesului de demitere, strategiile greșite, slăbiciunea comandanților, ba chiar trădări la vârfurile USL.

Alții apasă pedala naționalistă, strigând sus și tare că este un dictat străin de neam. Patrioții își arată frustrarea, agenții de influență, consternarea că nu înțelegem rațiunile geo-strategice globale; auzim că ar fi vorba despre niște bătălii cu ruși, nemți și americani deștepți dar români proști, invers decât în bancurile de pe vremuri.

Deși justificate și meritând fiecare o analiză serioasă, aceste explicații sunt detalii din context. Dincolo de bâlbâielile interne și presiunile externe, am asistat la un episod banal din lupta corporațiilor cu statele. Această luptă nu se duce doar la noi. Se duce peste tot. Popoarele nu intră în discuție în această bătălie; nici la noi, nici în alte părți. Mijloacele diferă. Nu are nimeni ceva anume cu națiunea română. Nu dorește nimeni să o distrugă mai mult decât o face ea însăși, uneori. Țara pe care o ocupăm prezintă mai mult interes; banii de la buget, de asemenea.

În această luptă, statele se împart în două categorii:

· Cele care cedează și se pun la dispoziția intereselor corporatiste. Acceptă oficial colonizarea. Este ceea ce a făcut guvernul PDL semiconștient și Traian Băsescu, foarte conștient. Uneori și foarte transparent. Insistența pentru Roșia Montană sau reforma sistemului sanitar sunt vii în minte