Nu putini sunt artistii fara "opera" sau care fac orice, mai putin arta. In absenta unor competente ferm delimitate, criticii - artisti risca aceleasi inadecvari ca si artistii - critici. Nu-ti trebuie abilitati manuale pentru a pretui cum se cuvine un tablou, dupa cum nu discursurile, fie si inflacarate, iti arata cum s-ar cuveni sa lucrezi. Unele din intrebarile care ma incoltesc tot mai insistent in ultima vreme tatoneaza abilitatile mele artistice. „Pictati, dom' profesor? Sculptati, atunci? Desenati, catusi de putin? Nu?!! De necrezut... Ar trebui sa incercati intr-o zi. E simplu... Aveti tot ce va trebuie." Asa o fi? Curiosii, mai cu seama din randul artistilor, presupun ca ar fi improbabil sa vorbesti despre arta fara sa o practici in vreun fel anume. Poate formula opinii despre pictura, bunaoara, cineva care nu dovedeste minime dexteritati in domeniu? Are legitimitate criticul de arta care nu ar izbuti sa schiteze macar conturul unei muste? Nu-i revine tocmai lui, criticului, datoria de a se erija in model, oferindu-se drept exemplu celor pe care ii evalueaza deseori cu asprime? Nu la el trebuie cautate retetele noutatii si originalitatii, de la inaltimea carora face obiectii sau da verdicte nimicitoare? In ce ma priveste, lucrurile sunt limpezi. Nu ravnesc statutul de artist, cum nici pe cel de critic, desi acesta din urma, oricat m-am eschivat pana acum, imi este atribuit tot mai des, fara sa-l fi revendicat. Ambele calificari sunt pretentioase si nu se capata oricum, de pe o zi pe alta. Anumite „practici" artistice, asumate in forme relaxate, mi-au fost familiare in trecut; am recitat poezii la serbarile scolare, am compus fabule, am jucat in piese de teatru, am cantat in cor, am cioplit trunchiuri de copaci. La desen - pot confirma colegii din scoala generala - avusesem intotdeauna note mari. Cu pictura insa nu m-as putea lauda. Cateva panze imaculate, no