Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, a declarat duminică, citat de cotidianul Le Figaro în pagina online, că accidentul autocarului cu români în care şi-a pierdut viaţa un bebeluş de 18 luni la Var (sud-estul Franţei) nu a fost provocat de o eroare umană şi că vehiculul se afla în stare bună.
„Avem reviziile tehnice, ne aflăm totuşi în Europa“, a adăugat Ioan T. Morar, potrivit sursei citate.
Autocarul avea doi şoferi, dintre care unul se afla la odihnă în momentul accidentului.
Potrivit consulului român, autocarul transporta la Suceava (estul României) cetăţeni români care îşi vizitaseră rudele în Spania, fapt susţinut şi de unul dintre pasagerii răniţi, care a făcut această precizare pentru un jurnalist, la spitalul Sainte-Musse de Toulon.
„Sunt bine“, a declarat Florian, 18 ani, din Suceava, care s-a ales cu un hematom la frunte. Potrivit Le Figaro, tânărul a explicat într-o engleză aproximativă că şi-a vizitat sora, la Madrid. El se aşezase pe unul dintre scaunele din spate ale autocarului şi nu purta centură de siguranţă, la fel ca şi alţi pasageri.
„Am auzit un zgomot puternic, când a explodat cauciucul, m-am agăţat de partea din spate a scaunului meu, geamul s-a făcut bucăţi, accidentul a durat, poate, 10 secunde“, a spus el, dând asigurări că autocarul rula „cu viteză regulamentară.“
Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, a declarat duminică, citat de cotidianul Le Figaro în pagina online, că accidentul autocarului cu români în care şi-a pierdut viaţa un bebeluş de 18 luni la Var (sud-estul Franţei) nu a fost provocat de o eroare umană şi că vehiculul se afla în stare bună.
„Avem reviziile tehnice, ne aflăm totuşi în Europa“, a adăugat Ioan T. Morar, potrivit sursei citate.
Autocarul avea doi şoferi, dintre care