Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vise plăcute, Şumi! Viitorul - FC Vaslui 2-2

Publicat in Pro Sport, luni 3 septembrie 2012 ·

* Fanii constănţeni au căscat pe toată durata meciului, în ciuda celor patru goluri din teren

Folosindu-se de pretextul "dacă s-a putut la alţii, se poate şi la noi", LPF a decis să programeze meciul dintre Viitorul si FC Vaslui aproape de ora 23, uitând cu desăvârşire că "noi" nu suntem "alţii" şi că nu vom putea niciodată pune în aplicare ceea ce alţii au putut. Campionatul României nu are nimic de-a face cu cel al Spaniei, atât doar că folosim şi noi, şi ei o minge şi 11 jucători. Dacă la Malaga - Mallora suporterii au venit în pijamele la stadion, la noi doar Ştucan şi Mironică au decis să le urmeze exemplul, la , şi să sublinieze ridicolul. Pe "Farul", ai noştri au îmbrăcat o bluză cu mânecă lungă, s-au înarmat cu pachete de seminţe şi, între reprize de căscat, au părut mulţumiţi că se joacă un meci mai târziu de matineu: "Altă viaţă, alt aer", spune repetitiv un suporter al Viitorului, admirând golul lui Iancu (10), dar şi clişeica mireasă adusă pe stadion cu doar un minut înainte ca Sânmârtean să egaleze (34) şi să taie din semi-elanul susţinătorilor constănţeni. "O fi moldoveancă", glumeşte acelaşi bărbat, în timp ce îşi roagă copilul de 5 ani să nu adoarmă.

VEZI AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI

Cluburile de noapte, antrenament în Liga I

Nici nu începe bine a doua repriză, că suporterilor le este întrerupt căscatul. Dică marchează din penalty (52). Se revine imediat însă la pachetele de seminţe şi se culcă copiii. E miezul nopţii, mulţi dintre ei mai au de crescut până să se bucure de deciziile celor de LPF. Minutele curg, faulturile la fel, iar ultimul locuitor treaz din apartamentele de lângă stadion a închis lumina şi s-a culcat, dar a scăpat golul lui Celeban (88). Poate că altfel ar fi arătat meciul dacă şi jucătorii lui Şumudică ar fi fost trecuţi prin experienţa cluburilor de noapte.

Echipele de star

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 8 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°