Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUCEAVA REZULTATE BACALAUREAT 2012 SESIUNEA AUGUST

Publicat in Gandul, duminică 2 septembrie 2012 ·

Promovabilitatea la BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGUST SEPTEMBRIE, în judeţul Suceava este de 37,89 la sută, înaintea cotestaţiilor, după ce în sesiunea din vară au promovat examenul 48,46 la sută dintre candidaţi, iar la sesiunea de toamnă a anului trecut 36,31 la sută.

VEZI AICI REZULTATE BAC 2012 SUCEAVA PUBLICATE PE EDU.RO

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 3.106 candidaţi suceveni, s-au prezentat 2.629 candidaţi, 477 au absentat, iar patru au fost eliminaţi din examen pentru că au copiat, ,transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hacman a spus că la sesiunea de toamnă a BACALAUREAT 2012 1.629 de candidaţi au fost respinşi, iar 996 au promovat examenul, reprezentând 37, 89 la sută.

Ea a mai spus că din cei 1.629 de candidaţi respinşi, 1.409 au obţinut medii între 1.00 şi 5.00, iar 223 între 5.00 şi 5,99.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a precizat că la această sesiune nu s-a obţinut nici o medie de 10, cea mai mare notă fiind 8,91.

Ea a spus că 816 candidaţi au obţinut medii între 6.00 şi 6,99, alţi 161 au medii între 7.00 şi 7,99, iar 19 candidaţi au obţinut medii între 8.00 şi 8,99.

"Procentul de promovabilitate este unul normal, uşor mai mare faţă de cel înregistrat în sesiunea de toamnă de anul trecut. Statistica pe tranşe de medii arată că majoritatea elevilor promovaţi au obţinut medii între 6.00 şi 7.00, avându-se în vederea calitatea pregătirii candidaţilor şi perioada de pregătire a acestora între cele două sesiuni", a spus Hacman.

În prima sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Suceava s-au înscris 6.760 candidaţi şi s-au prezentat 6.407 candidaţi, din care trei au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, procentul de promovare după re

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°